Vreau crinul alb, din vale, ca să fiu
Şi să împart mireasma deopotrivă
Şi celor ce Stăpînul mi-L cunosc,
Dar şi acelor ce-I sunt împotrivă.
Nu-i prea fertil ogoru-n care cresc...
Aşa m-a cultivat Stăpînul meu ceresc!
Şi-mi spune zilnic să mă străduiesc
Ca tuturor din jur, mireasma să o dăruiesc.
Şi-un crin deplin, mereu să fiu
Nu spin pe dinăuntru, pe dinafară crin!
Adesea prin mocirlă lujeru-mi este tăvălit
Dar ploaia binecuvîntării, nu-ngăduie a fi pălit
Virtuţile-i redă îndat´, deplin
Şi vasul mi se bucură-n prea plin!
Mireasma lui pe-aripi de rai mă duce
Şi-n miez de noapte, Isuse, vin la cruce:
Atinse-mi sunt potirele de-argint
Şi ies îndată din negrul labirint...
Mă-nalţ apoi maiestuos deasupra spinilor
E-un clar răspuns al rugăciunilor.
Prin roua dimineţii apoi îmi scald trăirile
Prind viaţă deîndată visurile...
Lumină-mi este dată ochilor,
Şi zbor deasupra astrelor...
Îţi mulţumesc, Stăpîne,
Pentru-albul crin din mine!