LUME TICĂLOASĂ

Lume ticăloasă, nu mai vreau din tine
Nici măcar un cui, nici măcar un bob
Datu-mi-ai tumult şi mi-ai dat suspine
M-ai făcut să-ţi fiu un netrebnic rob.

Mi-ai ucis iubirea – sfântul sentiment
Îmi dictai un trai fără închinare
Mi-ai furat şi dorul, eram instrument
Al dogmelor tale atât de precare.

Harul nu-l simțeam; am fost înrobit
Îmbrăcând, supus, ale tale zdrenţe
Din potirul tău zilnic am sorbit
Am gustat din ură şi din divergenţe.

Mi-ai dat o solie să o port cu mine
Să spun tuturor cât e de absurd
Să dorească cerul, stările divine
Cât am fost de orb, cât am fost de surd!

Nimic nu-ţi mai dau, lume ticăloasă!
Am ieşit din tine, sunt eliberat
Am găsit un Prieten, stau cu El la masă
Mi-a schimbat gândirea, m-a răscumpărat.

Ce comori culeg zilnic pe cărarea
Ce-a trasat-o El – Mirele iubit!
O, ce minunată-i părtăşia, starea
Ce mă conectează cu-n neam dezrobit.

Gust acum dulceaţa ce o dă Cuvântul
Nu mă mai atrage viaţa de huzur
Când sunt abătut leac îmi este cântul
Nu mai merg în mediul rece şi obscur.

Te slăvesc O, Tată, că mi-ai dat tărie
Să privesc spre stele, să Te recunosc
Să Îţi fiu stindard, să-Ţi fiu mărturie
Harul Tău bogat veşnic să-l cunosc.

Lume ticăloasă, vreau să smulg din tine
Şi pe alţi slujbaşi prinşi de-al tău arcan
Voi ‘nălţa făclia ce poate-ntreţine
Dorul de-a atinge veșnicul Liman

gc/Iulie, 2013