Să cer ceva? Ce pot a-Ţi cere,
În lumea-aceasta de himere?
Căci inima-şi doreşte multe,
Raţiunea n-ar vrea să asculte,
Dar Duhul mustră, mă opresc
Şi vrerea-ncep să cântăresc.

Nu lăsa Doamne, să poftesc,
La compromis să lăcomesc,
Căci azi puţin, mâine dublat
Şi neveghind, cad în păcat,
De-ajung apoi să fac negoţ,
Sau chiar să fiu numit un hoţ,

Şi ce-aş putea Doamne a cere,
Când Tu-mi eşti unica avere?
Ce îmi lipseşte când Te am,
Pot să compar totul, cu-n gram?
Am pâinea zilnică pe masă,
Mi-ai dat şi apă, am şi casă,

Să nu mă laşi să trândăvesc!
Am două mâini ca să muncesc,
Prin hărnicie-mi dai belşugul,
La fel cum brazda o dă plugul,
Semăn în ea un bob sau două
Şi voi culege-altele nouă.

Ce aş mai vrea, să-mi fie bine?
Să-mi dăruieşti zile senine,
Iar de-or fi nori pe firmament,
În mine, Doamne, fii prezent,
Atunci nu voi cunoaşte teamă,
Ispita n-o voi lua în seamă.

Căci leneşul e-un trântor care,
Îşi duce traiul la pierzare,
Apoi cârteşte şi blesteamă,
Spunând că nu îl iei în seamă,
Dar judecata Ta e dreaptă,
Pe cel căzut îl urci c-o treaptă.

Pe cel ce-i credincios, smerit,
Tu-l socoteşti preafericit,
E mulţumit cu tot ce-i dai
Şi-n toate vede-un colţ de rai,
De-aceea eu nimic nu-Ţi cer,
Decât un petic mic de cer.

Să mă-nfăşor în el când plâng,
Doruri şi lacrimi ca să strâng,
Să le aşez frumos la cruce,
Căci singur nu pot a le duce,
Iar Tu, în bunătatea-Ţi mare,
Să-mi dai puteri izbăvitoare.

16/07/13, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu