Dacă eşti creştin, ceea ce contează înainte de toate nu este ceea ce ai fost, ci ceea ce eşti acum. Ţi se pare că sună ridicol? E absolut evident că ceea ce contează nu este ceea ce ai fost, ci ceea ce eşti acum. Da, cît este de evident cînd o exprim în felul acesta, dar cît de dificil este să vezi acest lucru cînd diavolul te atacă. Apostolul a spus că nu este vrednic să poarte numele de apostol fiindcă a prigonit Biserica, dar adaugă: "Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt." Ce contează ce am fost? "Sunt ce sunt". Puneţi accentul aici. Nu vă mai gîndiţi permanent la ce aţi fost. Esenţa atitudinii creştine este că trebuie să îţi aminteşti cine eşti. Fără îndoială că trecutul există cu toate păcatele lui dar spune-ţi următoarele cuvinte: "Răscumpărat, vindecat, restaurat, iertat, cît ar trebui să-I cînt laudă!"
"Sunt ce sunt" - oricare ar fi fost trecutul. Ceea ce sunt contează! Şi ce sunt? Sunt iertat, împăcat cu Dumnezeu prin sîngele Fiului Său vărsat pe cruce. Sunt un copil al lui Dumnezeu. Sunt înfiat în familia lui Dumnezeu, sunt moştenitor împreună cu Hristos. Voi pleca în glorie. Aceasta contează, nu ceea ce era, ce am fost. Dacă diavolul te atacă în acest punct, procedează aşa cum a procedat apostolul. Întoarce-te la el şi spune-i: "Ceea ce spui e perfect adevărat. Am fost aşa cum spui. Dar ceea ce mă interesează acum nu este ceea ce am fost, ci ceea ce sunt, "şi ceea ce sunt, sunt prin harul lui Dumnezeu."
Nu momentul în care ai intrat în Împărăţie este cel care contează, ci faptul că eşti în Ea! Iată ce contează! Cît de nebunesc este să jelim din cauză că nu am intat mai repede, şi să lăsăm ca acest gînd să ne jefuiască de lucruruile de care ne-am putea bucura acum. Este ca şi cînd un om s-ar duce la o expoziţie şi descoperă că are de aşteptat la un rînd imens. A sosit cam tîrziu. Ajunge la expoziţie, dar trebuie să aştepte destul de mult, este aproape ultimul care intră. Ce ai crede despre omul acesta, dacă atunci cînd intră pe uşă, el pur şi simplu stă la uşi zicînd: "Ce ruşine că nu am intrat primul, ce păcat că nu am ajuns mai devreme!" Rîzi de el, şi pe bună dreptate, dar aş vrea să-ţi atrag atenţia că rîzi de tine însuţi pentru că tu faci acelaşi lucru, spiritual vorbind. "Oh, am amînat atît de mult!" Prietene, începe să te bucuri de tablouri, uită-te la sclupturi, bucură-te de comori. Ce importanţă are momentul în care ai intrat? Important e că eşti înăuntru. Nu timpul intrării tale este ceea ce contează. Întoarce-te la Matei 20. Oamenii aceia au intrat ultimii în vie, la ceasul al unsprezecelea, dar au intrat. Asta a contat. Faptul că eşti înăuntru este ceea ce are importanţă, nu cînd ai venit şi cum ai venit. Nu contează modul sau maniera convertirii, contează că eşti mîntuit. Însă oamenii se îngrijorează de timpul, metoda, modul sau maniera în care s-au convertit. Nu are nicio importanţă; contează că te-ai întors. Şi dacă te afli Înăuntru, bucură-te de asta şi uită că odinioară ai fost afară.
Trebuie să spunem că problema reală a acestor oameni este tot "sinele". Ce fac ei? Se judecă pe ei înşişi în loc să Îl lase pe Dumnezeu să o facă. Metaforic, se biciuiesc şi se critică aspru pe ei înşişi din cauză că le-a luat aşa de mult timp, condamnîndu-se continuu. Par foarte umili şi plini de remuşcări, dar este o falsă modestie, este o preocupare de sine. Ascultaţi-l pe Pavel spunînd acelaşi lucru în capitolul patru din prima Epistolă către Corinteni. "Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Cristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui...."
(fragmente)