Am plâns cu lacrimă de tină...
Autor: Ana Haz
Album: Comori ce curg prin lacrimi 1
Categorie: Diverse
Am plâns amar, cu lacrimă de tină,
Pentru atâtea lucruri trecătoare,
Dar Tu, Isuse, plâns-ai în grădină
M-ai învățat iubind cum se suspină
Și cum să plâng cu lacrimă de Soare.

Am strânguit cu palme de țărână,
Atât cât să mai construiesc hambare,
Până ai trimis din Cer, să-mi vină
Pe mâini, ungere proaspătă, divină,
Să adun Sus, comori nepieritoare.

Când Te-am privit cu ochii mei de lut,
M-am întrebat, o Doamne, Cine ești?
Dar când Lumina Vie m-a umplut,
Iubirea Ta Isuse, Sfânt tumult,
Te-am deslușit prin ochi duhovnicești.

Cu pași ușori, de colb, am alergat,
Spulberați mereu de vânt, prin vale,
Dar m-ai adus la crucea Ta odat”,
Mi-ai făcut pași din Aurul Curat,
Să merg, Isuse, pe urmele Tale.

Ți-am cântat din humă înghețată,
Dar notele s-au răstignit pe țurțuri,
Olar Sfânt, Tu iar m-ai pus pe roată,
Acum inima mea, Foc Sacru poartă,
În Dragoste Te-oi lăuda de-a pururi.

M-ai îmbrăcat în Mantia Divină,
Să mă ridici spre Cerul Tău, cântând,
Presărând corpusculi de Lumină,
Ca-n urma mea cei dragi ai mei să vină;
Spală-i Isuse în Sângele Tău sfânt!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/111549/am-plans-cu-lacrima-de-tina