Suspine în noapte

,, O, Tată ! De ce n-am ascultat,
Povața, ce mi-ai dat-o înainte,
De-a părăsi căsuța cea din deal,
O, cât mă plâng, că nu am fost cuminte…
Cum de-am lăsat livada de măslini,
Și-ograda plină de copii râzând,
Și ce tiran, se ascunse-n mine atunci,
Când Te-am lăsat, pe Tine-n prag plângând.

,, O, Tată ! De-ai știi cum m-au mințit,
Avarii, ce credeam că nu-s dușmani.
Dar au fost sinceri, până la un punct:
Atâta timp, cât i-am umplut de bani.
Am fost nevrednic, cu numele de fiu,
Nepăsător și mândru, în fața acelor voci.
Iar inul meu cel alb, din haina mea,
L-am terfelit, prin cocina de porci.

,, O, Tată! De-ai știi de câte ori,
Am adormit în cocină flămând…
Și adormeam în grohăitul de godaci,
Cu lacrima în gene, cu Tine, tot în gând...
O, suflete neghiob, cum am pierdut arginții,
Pe mărunțușuri oarbe, de-o noapte sau mai mult.
Și am ajuns să spun că, roșcova din oală,
E-o masă copioasă, cu gustul ei plăcut.

,, O, Tată ! Mă uit la stele-n noapte,
Cum licăresc pe boltă, ca lacrima-Ți din ochi.
Și câtă fericire, cuprinde-a Ta ogradă,
De parcă simt mirosul, grâului strâns în snopi.
Ajunge să-mi târăsc ființa în mocirlă,
Ajunge să mă tângui de foame și de chin!
O, Tată ! Îmi las godacii-n urmă,
Și-n noapte mă ridic, la Tine ca să vin !

Nu e păcat să-ți plângi, căderea și rușinea
Ce, ca o pată neagră, ființa ți-o pătează.
Adu-ți în schimb aminte, că-n pragul de la casă,
Stă un "bătrân" ce-așteaptă, de dor, El lăcrimează.
Nu e păcat să strigi, că ești flămând de Dânsul,
Că vrei să te întorci, să fii din nou la masă.
,, Ridică-ți azi, ființa, din lumea ticăloasă,
Alungă tu, godacii, și vino iar, acasă ! ’’

Viorel Balcan 16 iulie 2013