de Alan Medinger
Fără durere nu există câştig! Înţelepciunea redusă la un clişeu îşi pierde deseori puterea.
Dar pentru cel care învinge homosexualitatea este o înţelepciune pe care trebuie să o luăm foarte în serios. Cu excepţia circumstanţelor speciale, în care Dumnezeu face cu adevărat o minune, aproape tot ce trebuie să se întâmple când învingem homosexualitatea va implica o anumită durere. Pocăinţa, iertarea altora şi creşterea – care, împreună cu vindecarea Domnului sunt elemente ale învingerii homosexualităţii – toate implică o anumită măsură de durere. Lipsa dorinţei de a înfrunta durerea este bariera care îi opreşte pe mulţi dintre cei care vor să învingă homosexualitatea, să experimenteze schimbarea pe care o doresc atât de mult.
Homosexualitatea a luat forma răspunsului nostru la durere – cel mai adesea durerea respingerii, abuzului sau stimei de sine scăzute. Tiparele comportamentului şi gândirii care ne-au condus la homosexualitate, au fost tiparele autoprotecţiei faţă de acele dureri. După ce am simţit durerea de timpuriu în viaţă, am luat hotărârea să nu mai îngăduim niciodată să ne aflăm într‑o poziţie în care experienţele dureroase s-ar putea repeta. Este posibil ca răspunsurile noastre să se fi datorat faptului că experienţele noastre au fost într-adevăr îngrozitoare sau ele reflectă faptul că, pentru un motiv sau altul, avem o personalitate foarte înclinată să evite durerea. Oricum ar fi, fără o anumită dorinţă de a înfrunta durerea, vindecarea nu va progresa foarte departe.
Care sunt durerile care par atât de ameninţătoare pentru cei care înving homosexualitatea, încât evitarea lor le domină viaţa? Eu văd şapte, foarte comune:
Umilirea – Dacă încerc să fac ceea ce fac alţi bărbaţi (alte femei), voi da greş şi voi fi umilit, iar aceasta va fi de nesuportat. Rănile fizice sau emoţionale – Dacă intru într-o poziţie în care nu deţin controlul, cineva mă va răni (abuza), iar aceasta va fi devastator.
Respingerea – Nu mă voi apropia de nimeni, astfel nu voi putea fi respins. Nu pot suporta respingerea.
Privirea la întunericul dinăuntru – Nu este vorba aici despre o discuţie cu noi înşine, ci mai degrabă despre o teamă interioară de a permite Duhului Sfânt să Se ocupe de noi, în anumite domenii de păcat profund, precum mândria sau mânia.
O viaţă singuratică, tristă – Singura plăcere pe care o am se găseşte în fanteziile mele. Ele nu sunt mare lucru, dar cum aş putea trăi fără ele?
Mediocritatea – Dacă nu excelez nu am valoare şi nu suport să mă simt lipsit de valoare. O viaţă castă sau singuratică – dacă nu voi primi o anumită formă de intimitate, pur şi simplu mă voi ofili emoţional.
Să fii gata să înfrunţi dureri ca acestea înseamnă să nu le negi. Respingerea, umilirea, singurătatea şi restul se întâmplă – frecvent – şi sunt dureroase. Dar avem două alegeri; ori riscăm durerea şi ne împăcăm cu viaţa, ori rămânem cu vechile metode de a-i face faţă. Să renunţăm la vechile metode de a-i face faţă înseamnă să părăsim drogul care ne-a stăpânit dintotdeauna. Negarea, izolarea, controlul, pofta, toate ne îngăduie să evităm durerea, dar în cele din urmă se transformă din protectori în temniceri. Modul nostru de a ne proteja a devenit o robie.
Cum înfruntăm durerea, când metodele noastre de a o evita au devenit atât de înrădăcinate? Văd o singură soluţie. Trebuie să vrem să înfruntăm durerea şi să-L lăsăm pe Isus să ne mângâie. Nu pare să fie o veste foarte bună, nu-i aşa? Dar nu cunosc o altă cale.
La început, aceasta cere să acceptăm adevărul că putem îndura durerea, chiar dacă se întâmplă ce este mai rău. Nu ne va omorî. Nu vom fi distruşi sau devastaţi. Va fi neplăcut, dar putem îndura.
Apoi, trebuie să fim cinstiţi şi să calculăm raţional costul. Evitarea durerii nu este o opţiune. Mai degrabă, trebuie să ne întrebăm: „Merită să îndur durerea, ca să devin cu adevărat liber? ” Nu avem promisiunea că Domnul va îndepărta durerea. La urma urmei, chiar El a fost făcut desăvârşit prin suferinţă (Evrei 2: 10 şi 5: 8). Avem promisiunea că Isus va fi cu noi în suferinţă, dar nimeni nu ştie cu adevărat ce înseamnă aceasta până ce nu trece prin durere cu El.
Trebuie, de asemenea, să vedem că înfruntarea durerii face parte din vieţile noastre de creştini ascultători. Domnul urăşte felul în care suntem proprii noştri protectori. Urăşte să ne vadă întemniţaţi în izolare şi teamă. Ascultarea înseamnă să vrem să devenim bărbatul sau femeia care ne-a creat El să fim, şi nu vom deveni acea persoană până ce nu vom vrea să trecem prin durere. Dar fiţi siguri, crucea este semnul nostru că Isus va trece prin durere cu noi. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5: 3-5). Există o veste bună în aceasta. Experimentarea dragostei şi puterii lui Isus în durerea şi suferinţa noastră va fi o bucurie mai mare chiar şi decât vindecarea de care vom avea parte.
[Alan Medinger, Deciding to Face the Pain. Copyright © 1995 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. ]
Clic aici pentru mărturia lui Alan.