Decăderea

Din timpul cel al amăgirii
Pus sub imperiul ispitirii,
Omul a cedat controlul
Raţiunii, pierzând rolul,
De-a fi el conducătorul
În orice pas cu piciorul,
Şi firea-i cea păcătoasă
S-a făcut regină-n casă
’Nălţând tonul să dicteze
Dorinţele să-i primeze
Ca stăpână, ce-i acasă
Ea conduce, nu se lasă.

Firea vrea predominare,
Duhul vrea asemănare
După chipul Celui care,
În lucrarea-I de creare
L-a-ntocmit desăvârşit
Pân-la pomul cel oprit,
Când pentru neascultare,
Pierdu slava creatoare,
Şi nemaifiind neprihănit
Cu frunze verzi s-a-nvelit,
Să n-apară, la întâlnire
Cu Domnul, sub altă fire.

Şi-astfel, proba, a arătat
Că în testul de-ascultat,
Firea, prin legea călcată
A fost deplin capturată
Pentru a şi-apăra starea,
Tatălui, în demonstrarea,
Pentru starea cea atinsă
De-amăgirea cea întinsă,
Spre-a face îndreptarea
Susţinând recuperarea,
Din starea de decădere
Pentru pofta-i în plăcere.

Flavius Laurian Duverna
22 iulie 2013