Cântarea notelor de vară
Scrise pe iarbă și frunziș
Mă cucerește-a câta oară
Năvalnică și pe furiș.

Sunarea strunelor de raze
Se ninge brumă de ușor
Pe pulberile-n care brazii
Își argintesc cetina lor,

În modestiile de șopot
Răchitelor lângă pârâu
Care tresar sfios din tropot
A mânjilor fără de frâu,

Pe drumul care-și spune dusul
Din colbul lui mărunt-obtuz
Alăturea de ape-n susur
Cu albăstrimea de cobuz.

Ce-i mai frumos ca portativul
Pe care Viața l-a semnat
În traiul unde substantivul
E cel mai trainic și-nsemnat!

Când inima porni deschisă
S-asculte cântece de veri
Să uite soarta ce-i proscrisă
Pentru neliniști și dureri.

Să mi se-avânte înspre zare
Sufletul meu atât de strâns
Ca într-o naștere de aripi
Să fremăteze iar aprins.

Iar pentru asta ce puțin e
De-a face ca să ai răspuns:
Privește-n jur fără suspine
Că ești doar robul lui Isus.