Sonetul furtunii
Autor: Simion Felix Marţian
Album: Doruri si sonete
Categorie: Incurajare
Tot cerul s-a înnegurat rotund,
Şi-un fulger care-i gata să-l despice
Lasă a spaimei crudă cicatrice
În sufletul expus şi muribund.
Culoarea liniştii se interzice
Ascunsă-n sine de-un mister profund,
Când valurile-atacă furibund
Şi-n beznă tunete pocnesc din bice.
E mult mai mult decât dezagreabil
Când totul e urât şi trist şi greu,
Amestec de confuz şi lamentabil,
Dar eu declar din adăpostul meu:
Da, în furtună sunt invulnerabil,
Căci adăpost îmi este Dumnezeu!
Vulcan, 29 iulie 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/111832/sonetul-furtunii