Viaţa noastră este o luptă continuă. Avea dreptate poetul să zică:
“O luptă-i viaţa, deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor"
Fiecare om luptă în felul său, numai că fiecare se luptă pentru ceea ce crede el că merită.
Dar e trist că uneori avem atâtea lupte, pe care, dacă le-am câştiga, n-ar fi deloc bine pentru noi.
Iar în înverşunarea noastră pentru a le câştiga, am fi în stare să ne luptăm şi cu Dumnezeu!
Primul om care s-a luptat cu Dumnezeu se pare că a fost Iacov, la întoarcerea din Padan-Aram, luptă descrisă în Genesa 32, versetul 24-32.
La prima vedere, am fi tentaţi să-l admirăm pentru această luptă.
Mulţi evrei se laudă că stramoşul lor s-a luptat cu Dumnezeu şi a biruit.
Dar, dacă studiem mai cu atenţie, vedem că, în acel timp, Iacov, deşi se întorcea cu bogăţii de la Laban, deci fusese binecuvântat de Domnul, era cuprins de o mare frică.
Se temea de Esau, fratele lui, pe care-l păcălise ca să-i ia dreptul de întâi născut.
Şi-a luat măsuri de salvare pentru familia sa, i-a trecut râul Iaboc pe toţi - şi averile, şi familia, iar el a rămas singur şi înfricoşat. Se ruga cu ardoare ca Dumnezeu să-l scape de mânia fratelui său, Esau.
Era aşa de insistent în rugăciunea lui, încât ea a devenit o luptă. Dar o luptă cu Dumnezeu.
Nu ştiu dacă să înţeleg cuvânt cu cuvânt versetele 1 şi 2, în care se arată că ar fi fost o luptă fizică:
"Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe cand se lupta cu el."
Cred mai degrabă că era o luptă pe tărâm spiritual, în urma căreia, văzându-l aşa de înverşunat, Dumnezeu l-a lăsat să câştige. Cred că uneori şi nouă ne face Dumnezeu la fel, adică ne spune:
"bine, fă aşa, dacă vrei neapărat, dar ai să suferi".
Iar noi zicem: n-are nimic, Doamne, dar fă aşa cum vreau eu!…
Şi Dumnezeu face…
Dar din această luptă Iacov a rămas cu un handicap, cu un "ţepuş".
Abia când şi-a dat seama că a luptat cu Dumnezeu, a rămas înfricoşat şi uimit, căci a zis:
"am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă" - versetul 30.
Dacă nu s-ar fi împotrivit, ci ar fi cerut de la început binecuvântarea, fără să se lupte, n-ar mai fi fost lovit…
Dar ce a făcut bine e că, totuşi, a insistat să fie binecuvântat.
Şi când eşti binecuvântat de Domnul, nu contează că ai un handicap fizic!
Nu ştiu de ce, dar lupta lui Iacov mă duce cu gândul la un tânăr crescut într-o familie de creştini, care s-a îndrăgostit de o fată necredincioasă. Şi s-a luptat atât de mult cu Dumnezeu, vrând parcă să-L convingă pe Dumnezeu că fata nu e total nepotrivită, ca are şi ea o oarecare credinţă,… că o va influenţa în bine… în aşa fel, încât ea va fi o soţie potrivită. Deşi ai lui au încercat să-l convingă că lui îi trebuie altfel de soţie, el a continuat să se apropie de ea.
Dar din această relaţie a ieşit lovit, epuizat fizic şi spiritual şi… ca şi Iacov,... deşi a "răsărit" şi peste el soarele, "şchioapătă din coapsă". Se minunează acum ca, deşi a luptat împotriva lui Dumnezeu, a fost totuşi binecuvântat.
Ce binefăcător e versetul 31!
"Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel".
Peniel înseamnă "Faţa lui Dumnezeu".
…Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
Să privim în urmă la viaţa noastră şi să vedem câte din luptele noastre au fost alături de Dumnezeu şi câte împotriva voii Lui?
Nu cumva "şchiopătările" ni se trag din acele lupte împotriva lui Dumnezeu?
Şi totuşi… El ne-a binecuvântat şi a "răsărit soarele" peste noi,… pentru că "am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă".
Slavă Lui!
Doamne, ajută-ne !
AMIN.