Frumuseţea lumii este în parte revelaţie, în parte văl al misterului. Dar, ca orice văl, este important unde se află. Adevărata frumuseţe este armonia creată de cele două, astfel încât ceea ce cunoşti şi ceea ce nu cunoşti să se completeze reciproc.

Vălul care acoperă complet înseamnă moarte. Altul, care acoperă atracţia „veacului acestuia”, înseamnă retragere, întoarcere spre Dumnezeu şi sine, stingere în taina frumuseţii spirituale. Dar mai există unul. Cel care subliniază frumuseţea invitând la reverie, dar stârnind şi dorinţa de a descoperi. De cele mai multe ori însă, a rămâne în tărâmul frumosului, al visului şi al încântării înseamnă a lăsa vălul acolo unde este… Lumea este frumoasă în măsura în care permiţi ca anumite lucruri să nu fie, poate niciodată, dezvăluite. Să priveşti, furat de emoţia răsărită în suflet, expresia clipei aşternută în faţa ochilor şi să te bucuri de prezenţă, de moment, de tot ceea ce ţi se oferă. Şi atât cât ţi se oferă.

În tărâmul cunoaşterii, neştiinţa, pentru mulţi, poate fi un întuneric care aşează o linişte falsă, dar binefăcătoare. Cei care vor întrezări însă în crepuscul echilibrul de nestrămutat al luminii, vor alerga spre odihna sufletului lor. Misterul, iată, invită la desăvârşire.

În artă, poezia – estetica gândului ce şi-a înfipt rădăcinile în inefabil – îşi însuşeşte rolul de a clădi poduri eterice între suflete, folosindu-se de mister ca materie primă. Şi, deşi nu vei putea spune niciodată ce a înţeles cu adevărat poetul prin acele versuri, vei reuşi, totuşi, primindu-le în inima ta, să le converteşti în propriile-ţi semnificaţii… Frumuseţea îşi va atinge astfel scopul, prin transfer. Şi asta pentru că frumuseţea este o stare.

Cunoaşterea Lui Dumnezeu însă este un joc continuu al misterului, astfel încât orice văl pe care El consimte să îl înlăture datorită iubirii Sale va descoperi o ipostază a Sa la fel de tainică, dacă nu mai adâncă, însă de o frumuseţe nouă. Şi, împreună cu aceasta, treptat, minunăţia sufletului tău ţi se va revela. Pentru că orice cunoşti te ajută să te cunoşti…

Fie prin parabole, mersul Creaţiei ori chipurile naturii, Dumnezeu îţi va vorbi, ca un poet, înţelept, îndrăgostit, înveşmântând înţelesurile în cuvinte pe care le poţi primi. Şi va face asta pentru că, pe lângă aceea de Creator – un architect şi meşter desăvârşit -, identitatea Sa, revelată deplin în Hristos, cuprinde şi calitatea de Preaiubit. Acela care, în îndelunga Sa răbdare, aşteaptă îmbrăţişarea celei sortite. Iar aceea eşti tu!…

Citeste si: http://desprecredinta.org/2013/11/bunatatea-lui-dumnezeu/