Vreau să fiu învingător!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să Îl vestim pe Isus!
Categorie: Slujire
Vreau să fiu învingător!
Am greşit Isus iubit
Şi azi mai greşesc, mereu
M-am luptat şi am dorit
Să rămân copilul Tău
Zi de zi mă străduiesc
Viaţa mea s-o văd schimbată
Faptele-mi le cumpănesc
Dar, mai greşesc câteodată
Întristarea mă apasă
Când eu încalc legea Ta
Şi puterile mă lasă
Tristă e inima mea
De ce nu am fost atent
Şi m-am lăsat copleşit?
De ce nu am fost prudent
M-am lăsat iar, păcălit
Cel viclean rău îmi voieşte
N-are somn, nu-i obosit
Pas cu pas mă urmăreşte
Să mă vadă, biruit
Când mai cad, iar mă ridic
Nu mă las învins deloc
Tot ce am Ţie-Ţi dedic
Nu fac al Satanei joc
În genunchi ma prosternez
Şi Te rog sa-mi dai putere
Viaţa, Ţie-Ţi datorez
Doar Tu vezi a mea durere
Cu mintea una gândesc
Dar cu fapta, alta fac
Vreau Doamne să Te slujesc
În păcate să nu zac
Să faci Doamne o schimbare
La mintea şi trupul meu
Şi să-mi dai înviorare
Să pot lupta cu cel rău
Iar în luptă mă susţine
Să fii arma mea cea tare
Ce m-aş face fară Tine
Fară a Ta, îndurare?
Şi ca un stindard de luptă
Să rămâi în viaţa mea
Dă-mi putere şi m-ajută
Să merg drept pe calea Ta
Iar la sfârşit când voi fii
S-ajung sus, biruitor,
Să-Ţi slujesc În veșnicii
Să fiu un învingător.
Amin
Câmpia Turzii, 1 august 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/111943/vreau-sa-fiu-invingator