Samariteanul "chibzuit"
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să Îl vestim pe Isus!
Categorie: Trezire si veghere
Samariteanul "chibzuit"
Buni samariteni ne ţinem
Teoretic, chiar suntem
În gând multe ne propunem
Dar în urmă, rămânem
La cei mai săraci am da...
Dae, mai stăm şi zăbovim
Parcă ne-ar opri ceva
Portmoneul să-l golim
Să mai rabde fiecare
Căci aşa e pe pământ
Domnul să aibe îndurare
Căci El e mare şi sfânt
Mintea mea e năpădită
Stau mereu şi chibzuiesc
Viaţa-mi pare neîmplinită
Parcă mai multe-mi doresc
Gânduri negre mă apasă
Căci vila pe care-o am
Nu-mi mai place ca şi casă
În alta doresc să stau
Şi-mi doresc altă maşină
Mult mai scumpă, performantă
Chiar de dau mult pe benzină
Marca, este importantă
Iar hainele îmi plac scumpe
Şifonierul mi-l ticsesc
Toţi să vadă, să se uite,
Când pe Domnul Îl slujesc
Biblia ce-o ţin în mâna
E cu margine aurită
Ea, este a mea stăpână
Chiar, dacă-i mai rar citită
Căci bisnisul mă opreşte
Trebuie să trăiesc cumva
Munca grea mă istoveşte
Dar cândva, mă voi schimba
Când le voi avea pe toate
Pe care mi le doresc
Atunci inima mea poate
Să m-ajute, să împlinesc
Tot ce am promis cândva
Domnului, voi împlini
Voi da din averea mea
La săraci de voi trăi
Pe moment îi las deoparte
N-am timp de necazul lor
Domnul, de grija le poarte
Că e bun şi îndurător
Iar celor săraci le spun
Să aibe multă credinţă
Fiindca Domnul este bun
Ţine a Sa făgăduinţă
Chiar de în lipsuri se luptă
De foame, ştiu că nu mor
Domnul are milă multă
I-ajută-n necazul lor
Poate aşa din când în când
Îi caută cineva
Domnul ştie al lor gând
Sigur, Îi va ajuta!
Poate cuiva-i prisoseşte,
Mai renunţă la ceva
Şi cu drag le dăruieşte
Ei curaj vor căpăta
Va veni cu siguranţă
Clipa când s-or bucura
De nu-şi pierd a lor speranţă
Cu Domnul la Cer vor sta
Eu, Scriptura o ştiu bine
Mereu îi încurajez
Calea cea dreaptă de-or ţine
Şi vor avea dreptul crez
Sus la Ceruri vor trăi
Fericirea îi aşteaptă
Cu Domnul s-or întâlni
Dar, să ţină calea dreaptă
Despre mine, ce să spun
În curând mă voi schimba
Tot ce pot, adun acum
Cât se poate aduna
În afaceri am intrat
Nu îmi merge strălucit
Dar averi am adunat
Pot să trăiesc liniştit
Un frate a îndrăznit
Ca să facă o remarcă
Mi-a spus că eu m-am suit
În cea mai şubredă barcă
Care nu mă poate duce
La Farul numit Isus
Ci la moarte mă conduce
Ce-am agonisit, s-a dus... .
Ce-a spus mi-a dat de gândit
De acum, tot ce adun
Cu săracii am să împart
Comori la Cer să îmi pun.
Amin
Câmpia Turzii, 4 august 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/112048/samariteanul-chibzuit