Creştinii au responsabilitatea de a căuta un grup de credincioşi care călătoresc înspre cer şi nu pe căile lumii. Acest grup trebuie să fie în concordanţă cu Scriptura în ceea ce priveşte ascultarea lor de Capul bisericii, Domnul Isus Hristos. Nu doar ceea ce spun, ci şi ceea ce fac trebuie să fie în concordanţă cu Biblia. Făcînd acest lucru, ei se pun deoparte pentru Dumnezeu şi-i ajută pe ceilalţi membrii să umble în sfinţenie.
Noi taţii trebuie să fim lideri în căutarea unei asemenea biserici. Dacă grupul pe care-l alegem nu corespunde cu descrierea de mai sus, se prea poate că va lucra împotriva eforturilor noastre de a transmite credinţa. Un mediu bisericesc nepotrivit poate să-i facă pe copiii noştri să se simtă bine atunci cînd relaţia lor cu Dumnezeu nu este aşa cum ar trebui. Unii taţi au descoperit acest lucru prea tîrziu, după ce copiii lor au devenit prea absorbiţi şi legaţi de biserica în care au crescut.
Lucrarea nu este isprăvită însă odată cu găsirea unui grup spiritual care se conduce după Scriptură! Este nevoie de sprijinul nostru. Aceasta înseamnă multă dedicare şi devotament. Înseamnă efort şi timp. Înseamnă sacrificiu financiar. Se merită însă, deoarece biserica este Trupul lui Hristos, familia lui Dumnezeu pe pămînt. Aici copiii ar trebui să ne vadă că primim curaj şi îndrumări. Ar trebui să ştie că şi noi acceptăm mustrarea cu demnitate atunci cînd e cazul, deoarece bisericii îi pasă de sufletele noastre.
De vreme ce biserica este compusă din oameni, este clar că vor fi şi greşeli. Chiar şi conducătorii noştri sunt oameni supuşi aceloraşi slăbiciuni ca şi noi. Se pot întîmpla neînţelegeri. Acest lucru este normal, chiar dacă nu este ideal. Adevărata tragedie se întîmplă însă cînd oamenii devin plini de pizmă amară. Mulţi taţi s-au pierdut şi şi-au tras familiile după ei în ruină doar pentru că au căutat un loc unde au sperat că nu vor fi probleme de nici un fel.
Una din ocaziile cînd greutăţile din biserică lovesc cel mai tare este atunci cînd este implicată propria familie. Ce face un tată în cazul în care biserica trebuie să-i ajute copiii? Este adevărat, suntem dezamăgiţi şi un pic jenaţi cînd se dovedeşte că oarecum am scăpat situaţia din mînă. Sperasem ca mustrarea bisericii să nu fie necesară. Momentul critic a sosit însă.
Avem de făcut o alegere. Putem accepta cu smerenie ajutorul şi mustrarea bisericii şi să ne bucurăm de ele. Sau putem să gîndim, "Greşelile pe care le fac eu sunt mai scuzabile decît cele făcute de voi". Ne putem apăra copiii, le putem găsi scuze şi putem să dăm vina pe alţii. Putem să-i atacam pe cei ce încearcă să ne ajute. (Nu este prea greu să găsim vreo greşeală în trecutul lor). Putem zice, "Cutare şi cutare a fost la fel de rău ca şi al meu, ba chiar mai rău; de ce nu vă luaţi de el?" Sunt multe căi prin care putem să îndepărtăm presiunea şi responsabilitatea de pe umerii copiilor.
Care sunt consecinţele în copii? Este foarte probabil că răspunsul lor va fi acelaşi ca şi al nostru. Dacă acceptăm ajutorul bisericii şi suntem gata să facem corecturile necesare, copiii ne vor urma. Dacă ne împotrivim şi avem resentimente, la fel vor fi şi ei.
Ce au aceste momente critice de a face cu transmiterea credinţei? Copiii noştri văd cum ne funcţionează credinţa. Ei vor fi influenţaţi puternic de felul în care tratăm diferite situaţii. Dacă ne aud făcînd comentarii critice şi defăimătoare la adresa bisericii, ce ne face să credem că sentimentele lor vor fi mai nobile? Sunt unii taţi care au îngăduit ca familia să aibă "păstor-la-grătar" în fiecare duminică la cină, iar apoi s-au mirat de ce nu-i poate ajuta biserica şi pe copiii lor.
...................................................................................................................
Nu acoperiţi niciodată păcatul din viaţa copiilor, chiar dacă nu ştie nimeni de el. Cine este acela care zice că nu contează? Amintiţi-vă de păcatul lui Acan şi de efectele lui asupra copiilor lui Israel, deşi aceştia din urmă nu au ştiut nimic. Un tată s-a simţit adînc mustrat cînd fiica lui a trebuit să-i mărturisească păcatul în public. Acel tată s-a ridicat în biserică şi a recunoscut că şi el a păcătuit: ştiuse de păcatul fiicei lui dar alesese să tacă.
Familiarizaţi-vă cu felul de a gîndi al bisericii aşa încît să nu mai trebuiască să vi se spună fiecare lucru mărunt în parte. Cînd disciplina bisericească spune "şi alte lucruri de felul acesta", fiţi în stare să discerneţi care sunt lucrurile "de felul acesta". Unii tineri sunt experţi în a mima ignoranţa şi în a despica firul în patru, doar pentru a mai cîştiga un pic de independenţă; acest lucru nu trebuie încurajat deloc. (fragment)