M-am sădit în rugăciune
Și cu inimă, și duh
Nu cuvinte să răsune
Cu deprindere-n văzduh.

Ci-am rugat pentru sărmanii
Cu un suflet chinuit
Printre degete ce anii
Risipesc necontenit.

Căci și eu fără Credință
Am gemut așa lumesc
Cea mai singură ființă
Pe tot globul pământesc.

Plin de boli și neputere
Fără zare în priviri
Amețit prin bariere
Și prin groaznicele știri.

Ruga mea fără cuvinte
Numai gemete a scos
Pentru oamenii ce-n minte
Se ascund mereu fricos.

Că e plin de bogăție,
Că e ultimul calic
Tot o inimă pustie,
Tot un suflet venetic.

Că în fală se înalță
Ori că geme la pământ
Tot o groază pentru viață
Pregătită de mormânt.

Poate-și spune el:„Sunt fleacuri
Bani doar și noroc să am...”
Eu, Isuse,-i spun :„Săracul!..”
Că și eu așa ziceam!