Cât de măreaţă-Ţi e iubirea!

Cât de măreaţă-Ţi e iubirea
O Doamne, Dumnezeul meu,
C-ajunsă-n faza de-apogeu
La cruce-a suportat Jertfirea,
Ca s-aduci lumii mântuirea
Rupând al morţii lacăt greu!

În taina-i prea sfântă, divină,
Veacuri multe fiind ascunsă,
La cruce S-a lăsat străpunsă
Şi-n noapte s-a făcut lumină
Asupra-Şi luând a lumii vină,
Spre mărturie, fiind împunsă.

Cât de măreaţă-Ţi e iubirea!
Cât de adâncă-n taina-i mare
Ce pentru-a Ei desfăşurare,
Şi-a pus în joc neprihănirea,
Pentru a da lumii, mântuirea
Din vraja morţii, îngrozitare!

Cuvinte, n-ar putea descrie
Iubirea Doamne, ce-a uimit,
De groază lumi ce Le-ai zidit
Cu-orânduiri, în măiestrie,
Cu-a lor pace, din veşnicie,
La cruce Ea când S-a Jertfit!

Căt de măreaţă-Ţi e iubirea
Cea neschimbată din vecie,
Balsam de scumpă bucurie
Pentru a da lumii, izbăvirea,
Să-Ţi cânte-n glorie slăvirea,
Cu-ntregul cer... în armonie!

Flavius Laurian Duverna
11 august 2013