Cu salcia pletoasă, pe-al lacrimilor mal,
Ne picurăm tristețea, s-o pierdem în aval,
Cu plete bătrâne, pe val de lacrimi duse,
Întreg alinul nostru ești numai Tu Isuse.

Încet am ridicat și eu ochii spre Tine,
Erau sub crucea Ta munți de poveri străine,
Lacrimile mele, ajunse în grădină,
Murmur ca de ape l-altare de Lumină.

Sub ochii Tăi Isuse, mi-a fost dat să știu
Căci dincolo de nouri nu-i cerul plumburiu
Și pentru prima dată în viață-am învățat
Că dincolo de cruce, trăiești cu-adevărat.

Privirea Ta-ndreptată, în rugă, către Cer,
Ducând la Tronul milei, sufletul meu stingher,
S-a revărsat răspuns, prin ploile de har,
În Sfinte Bucurii, în lacrimi ca de jar.

Minune ai făcut , între apus și noapte
A fost un Răsărit, umbre căzând pe trepte
Și m-ai întinerit ca vulturul să zbor,
Să caut strălucirea de dincolo de nor.

Cine să mă poată smulge acum din Tine,
Din sfânta fericire a stării Divine?
Ce să mă mai înșele, să mă întoarcă iar
Din picuri dulci miere, într-un pelin amar?

Sufletu-mi Isuse, în Tine se desfată,
Nu mă las de Tine, Iubite, niciodată,
Mai plâng, salcia mea pletoasă încă plânge,
Dar plânsul meu e limpezit în Sfântul Sânge.

Nu sunt doar vorbe-n vânt, închipuire nu-i,
Isus, numai Isus e șansa omului,
Când El mă va chema cu dragoste, Acasă,
Toată iubirea mea, am să I-o duc Mireasă.

Amin!