SMERENIA

*
Omul smerit, în suferință se umple de putere,
Își alină durerea, dăruind altuia mângâiere.
Bunătatea sa, nu gândește la rău, nu bârfeşte,
Iartă şi cu totul facerii de bine, se dăruieşte.

El totdeauna stă gata, pe oricine să ierte,
Cu aripile iubirii urcă ale eternităţii trepte.
În fața altarului nu se așează cu răutate,
În sfinţenie, păstrează hainele sale, curate.

În inima sa, orice durere clădeşte iubire
Şi curge din ea, bunătate fără mărginire.
Înțelepciunea Lui Dumnezeu se revarsă
Prin iertare și orice nelegiuire e ştearsă.

Nădăjduieşte în Cel, ce, mult, mult iubeşte,
În Isus, Cel ce îi dă iertarea şi-l mântuieşte.
Nu se clatină, în dragoste e mereu statornic,
Urmăreşte cu stoicism al vieţii ceasornic.

Credinţa adevărată revarsă din plin, iubire,
Cereasca speranţă, în fapte are împlinire.
Dacă dragoste nu-i, nu-i în cer înfăţişare,
Fără naştere din nou, nu-i nici o schimbare.

Omul blând, din suferință soarbe putere,
Adună comorile iubirii din ale cerului sfere.
Bunătatea sa cu dragostea se-mpleteşte,
Să se asemene cu Isus în toate, stăruiește.

Amin!