Gândul Întrebării

Un gând îmi tulbură fiinţa
Şi îmi frământă conştiinţa,
Cu întrebarea: - Ce e viaţa?
De ce e-aşa de trecătoare,
Şi-astfel de fragilă, ca aţa,
Spre-a cunoaşte altă stare,

Care oricând se poate rupe
Şi existenţa a se întrerupe
De-o întinzi mai cu putere,
Şi care, prin al ei sfârşit... -
Produce lacrimi şi durere
Şi răni în sufletul mâhnit?

Răspuns la gându'-ntrebării
În ceasul cel al frământării
Îl dă numai Cuvântul Sfânt,
Învederând pe om şi viaţă
Şi existenţa-i, pe pământ,
Din alt unghi, din altă faţă,

Căci din pricina neascultării
Omul, s-a predat pierzării
Aducând moartea asupra lui,
Şi-a trebuit să părăsească
Grădina scumpă, a Raiului,
Şi cu viaţa-i, să plătească.

Dar totuşi, Domnul l-a iubit
Şi-un plan i-a descoperit,
Că din păcat a lui salvare
Se va-mplini prin Sămânţa:
C-al şarpelui cap va zdrobi,
Anulând pe veci sentinţa
Cu-al său efect, de-a muri.

Flavius Laurian Duverna
18 august 2013