CALCA RAR…
Proverbe 25:17:
“Calca rar in casa aproapelui tau, ca sa nu se sature de tine si sa te urasca”.
Nicio carte din lume nu este asa de folositoare ca Biblia.
Ea poate vorbi oricui si oricand, daca e citita cu inima deschisa, chiar si copiilor.
Cineva mi-a povestit ca avand parinti credinciosi, a invatat sa citeasca pe Biblie, de la o varsta frageda, la 5-6 ani.
Ii placea sa citeasca mai ales Psalmii si Proverbele.
Ajungand la acest verset in proverbe, l-a inteles in sensul ca atunci cand intra in casa vecinilor, trebuie sa faca pasi rari, ca sa nu se plictiseasca de el si sa nu-l urasca.
Si asa facea; totdeauna, cand mergea la vreun copil din vecini, calca rar, si asta il ajuta sa nu faca niciodata zgomot, sa nu deranjeze nimic.
Parintii copiilor la care mergea, il admirau totdeauna si-l laudau ca e atent, ca nu alearga prin casa. Fiind nevoit sa calce totdeauna rar, ramanea totdeauna un copil cuminte si era mereu bine primit.
Se intreba in sinea lui ,”oare de ce zice Biblia ca trebuie sa calci rar?”,dar, chiar daca nu intelegea, el continua sa calce cat mai rar.
Asa a experimentat el pentru prima data adevarul cuvintelor lui Dumnezeu.
Abia multi ani mai tarziu, a inteles sensul acestui verset; ca nu trebuie sa mearga tot timpul la apropiatii lui. Atunci s-a amuzat de felul cum intelesese el pana atunci acest verset.
Si cu toate astea, desi in varsta acum, cand merge in vizita la cineva, la fel calca rar, cu atentie, de parca i-ar fi teama sa nu deranjeze ceva.
“N-are rost”, zicea el, “ sa ma dezvat de un obicei, care mi-a facut bine totdeauna”.
Intr-adevar…
Sunt tot mai rari oamenii care stiu cum sa “calce” in “casa” aproapelui…
Mai ales in “casa sufletului “lor…
Si stim fiecare din noi, de cate ori au intrat oamenii in casa inimii noastre tropaind, cu bocancii murdari, ori au calcat des, ca sa ne “piseze” cele mai frumoase sentimente, cele mai gingase trairi.
Ce putem face?
Sa nu lasam usa inimii deschisa pentru orice raufacatori! S-o deschidem numai celor ce stiu sa “calce rar”.
Si noi, la randul nostru, sa nu uitam sa calcam rar in casa aproapelui nostru, si in sensul ca, sa mergem doar uneori, dar mai ales, dupa ce intram, sa fim delicati cu sentimentele altora, sa fim atenti sa nu ranim.
Iar “aproapele” nu e doar vecinul, colegul, prietenul, asa cum gandim de obicei…
Aproapele e, poate mama,pe care ne-am obisnuit s-o repezim, sa-i spunem “n-am timp”, sau “nu vreau”, doar pentru ca “e mama”, n-are rost sa ne fortam prea tare sa fim draguti cu ea…
“Aproapele” e si sora, fratele, carora nu ne sfiim sa le zicem”lasa-ma in pace, n-am timp de tine”…
“Aproapele” e sotia, careia am uitat sa-i mai multumim pentru toate”micile” treburi pe care ne-am obisnuit sa le faca zilnic, am uitat sa-i mai daruim o floare, un cuvant de apreciere, o mangaiere…suntem prea grabit si prea ocupat, ca sa ne mai deranjam si pentru ea…
“Aproapele” e bunicul, pe care am uitat sa-l mai bagam in seama, ca si asa “s-a cam sclerozat, nu mai e el chiar in toate apele”…
“Aproapele” e chiar si maturatorul, ori cersetorul din colt, catre care nici nu mai privim, desi au si ei nevoie de un zambet macar , sau un “buna dimineata” rostit cu blandete si bunavointa…
Oricat de “apropiat” ne-ar fi “aproapele”, la fel de “rar” si de sfios sa calcam in “casa” lui.
Orice om merita sa nu-i calcam in picioare “straturile de flori” ale sufletului, fie ca sunt crini, orhidee, ori doar niste simple flori de camp..
Acestea sunt comoara lui pretioasa, pe care n-avem dreptul s-o dispretuim, s-o “calcam in picioare”!
Poate e bine ca azi, sa ne uitam atent in jur, sa vedem care ne e “aproapele” si sa ne verificam felul cum “calcam” in “casa” lui…
Nu credeti?