Întăreşte-mă pe cale, Domnul meu! Mărire Ţie!
Peste munţi, prin văi de plângeri, Tu să-mi fii îndrumător,
Să îmi aminteşti de slava ce m-aşteaptă-n veşnicie,
Când voi părăsi pământul şi m-oi înălţa în zbor.

Deseori oftez! Cu lacrimi, îmi ud boţul meu de pâine
Şi îmbucătura este mai amară ca oricând,
Nici nu simt cum înserarea, lasă locul unui mâine,
Iar eu, buimăcit, strig zorii, răsăriţi ca din pământ.

Unde-s cei de odinioară, ce spuneau că-mi sunt aproape,
Cei ce-şi scrijeleau iubirea, pe o scoarţă de stejar?
A crescut copacul falnic şi a reuşit să-ngroape,
Semnul trecerii prin viaţ-a unui suflet solitar.

Doar atunci când simt tăcerea, scormonind în amintire
Şi în orologiu timpul îşi accelerează fuga,
Înspre cer şi înspre tină mai arunc câte-o privire,
Iar pe buze, stă un zâmbet ce sărută-n grabă, ruga.

Nu sunt singur, chiar de pare! Mult mai singuri sunt cei care,
S-au lepădat de credinţă şi prin lume rătăcesc,
În trăirea mea am cerul şi iubirea jertfitoare,
Duhul Sfânt ce mă îndrumă, tot mai mult să mă sfinţesc!

Rugăciune, taină sfântă, eşti o binecuvântare,
Pentru cei cred în Domnul: Tată, Fiu şi Duh Preasfânt,
Tu ai fost şi vei rămâne modul de comunicare,
Între Dumnezeul veşnic şi omul de pe pământ.

Nici o scară, nici o punte n-ar putea uni aceste,
Constelaţii, găuri negre, pulberi şi anti-materie,
Per ansamblu, luate-n şagă, par a fi un mit, poveste,
Dar gândind în profunzime, taina vieţii parcă sperie.

Meditând, citind Scriptura am descoperit Lumina,
O candelă pe cărarea ce o urc anevoios,
Tatăl meu mi-a luat povara, grijile şi toată vina
Şi mi-a dat în schimb iertarea, prin iubirea lui Cristos.

21/08/13, Barcelona