Cu şase zile înainte de Paşte, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei".

Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

La 3 zile după intrarea lui Iisus în Ierusalim, Iuda îl trădează pe Învătătorul său mai-marilor evreilor, pentru suma de 30 de arginti. Pentru că Iisus întotdeauna era înconjurat de mulţime multă, iudeii nu puteu să-L aresteze. Din această cauză ei au avut nevoie de un trădător din anturajul Mântuitorului pentru a le spune când şi unde este momentul cel mai potrivit pentru arestarea Lui.

În ziua următoare trădării săvârşite de Iuda, a avut loc Cina cea de Taină, eveniment la care au participat doar Iisus şi apostolii. După ce Iisus, dând dovadă de maximă smerenie, le spală picioarele tuturor apostolilor, le mărturiseşte că unul dintre ei Îl va vinde în acea seară. Le spune că acela care întinde mâna cu El în blid, acela Îl va trăda. Evident, cel care întinde mâna în farfurie după Mântuitorul este Iuda care, când vede că a fost dat de gol, pleacă. În continuare Iisus se roagă, transformând pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Său şi îi împărtăşeşte pe apostoli, spunându-le: “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu… Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu… aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”. Tot la Cină, Hristos îi spune lui Petru (care nu Îl crede) că în noaptea aceea nu va cânta cocoşul până ce nu se va lepăda de 3 ori de credinţa sa.

După Cină, Iisus, însoţit de Petru, Iacov şi Ioan, merge pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani, pentru a se ruga. Fiind nu numai Dumnezeu, ci şi om în acelaşi timp, evident că Îi era frică de chinurile care urmau şi dorea - dacă se poate - să se împlinească altfel decât prin suferinţa Lui mântuirea neamului omenesc. În 3 rânduri Se roagă lui Dumnezeu pentru acest lucru, atât de intens, încât picăturile de transpiraţie se transformă în picături de sânge. Acceptând voia Tatălui şi moartea Sa ca singurul mijloc de salvare a noastră, îi ia pe cei trei apostoli şi coboară de pe munte. La poale, era aşteptat de Iuda şi de soldaţi (evrei şi romani), pentru a fi arestat. Fiind noapte, pentru a nu se înşela când efectuează arestarea, Iuda este pus să-L sărute pe obraz pe Mântuitorul. Văzând pe cine trebuie să aresteze, soldaţii s-au şi năpustit asupra Lui, pentru a fi siguri că nu le scapă. În învălmăşeala creată, Petru a reuşit să-i taie urechea unuia dintre soldaţi (Malhus - sluga arhiereului). Iisus, în loc să profite şi să fugă, i-a lipit urechea soldatului rănit şi l-a certat pe Petru pentru fapta sa, spunându-i că: “cei ce  scot sabia, vor muri de sabie”. Prin aceste cuvinte Iisus a vrut să ne spună că, în functie de ce fel de fapte facem semenilor noştri, vom primi răsplata de la Dumnezeu.

Arestarea lui Iisus a fost ilegală, deoarece la ea nu au participat doar soldaţi romani, ci şi garda de la templu, formată din cetăţeni evrei, cărora legea le interzicea să opereze arestări în timpul noptii. Iisus a fost dus pentru a fi judecat de către Ana şi Caiafa. Aici martorii mincinoşi au încercat să-l acuze, dar mărturiile lor nu se potriveau. Nici măcar aceea că vrea să dărâme templul din Ierusalim nu a putut fi folosită la condamnare deoarece Mântuitorul se referise la trupul Său, care este templul Duhului Sfânt... dacă va fi omorât, va învia după 3 zile. Văzând marele preot Caiafa că toate încercările acuzare i-au fost zădărnicite, L-a întrebat pe Mântuitorul, în faţa întregii adunări, dacă este Fiul lui Dumnezeu. Recunoscând, Iisus a fost condamnat la moarte, după legea iudaică. Conform legii iudaice, fiind considerat vrăjitor (datorită minunilor săvârşite), nu putea fi omorât în interiorul cetăţii. Legea, condamnând acum un Om nevinovat, putea fi abolită şi înlocuită cu Legea Nouă, adusă de Iisus.

În acei ani, evreii, fiind sub stăpânire romană, nu puteau executa un condamnat la moarte, de aceea s-au văzut nevoiţi să apeleze la guvernatorul Pilat. Pilat a fost unul dintre cei mai sângeroşi guvernatori pe care i-au avut evreii în timpul stăpânirii romane. Se ştie că în timpul lui au fost executaţi prin răstignire circa 300 de oameni. El nu avea aceeaşi credintă cu evreii, nu-l interesa că Iisus spunea că este Fiul lui Dumnezeu, nu-l interesa dacă a fost condamnat pe drept sau nu; tot ce dorea el era pacea şi liniştea în provincie. Dacă asta însemna răstignirea lui Iisus, fie! Nu era decât un alt evreu executat.

Atunci de ce asistăm la o aşa schimbare în atitudinea sa? De ce, deodată, Pilat se transformă în avocatul lui Iisus? Ei bine, Claudia, soţia sa, era creştină! Din această cauză, Pilat încearcă de mai multe ori eliberarea lui Iisus, pentru a-i face pe plac soţiei sale. Astfel, de 3 ori îl judecă şi îl declară nevinovat, însă evreii îl şantajează, spunându-i că îl vor informa pe Cezar, care îl va pedepsi, deoarece vrea să-L elibereze pe cel ce se proclamă regele iudeilor. Vrând să scape, Pilat îl trimite pe Iisus spre a fi judecat de Irod, în jurisdicţia căruia se afla. Şi acesta îl găseşte nevinovat şi Îl trimite înapoi guvernatorului.

Văzând că nu poate să scape, Pilat hotărăşte să reînvie o veche tradiţie evreiască: în ajunul Pastelui, era eliberat un condamnat la moarte. Alege din  închisoare un tâlhar criminal pe nume Baraba şi dă poruncă să fie biciuit Iisus pentru a inspira milă şi pentru a se asigura că Iisus va fi cel eliberat de popor. Batjocorit de soldaţii romani, lui Iisus I Se pune pe cap o coroană din spini, iar apoi este bătut în cap cu un băţ de trestie, până Îşi pierde cunoştinţa. Biciurile folosite de romani erau confecţionate din fâşii de piele împletite şi terminate cu cârlige şi bucăţi de fier ascuţite, asfel încât orice atingere să provoace leziunii serioase.

Ce nu ştia Pilat despre Baraba (şi ştiau căpeteniile evreilor) este că nu era un răufăcător obişnuit, ci conducătorul zeloţilor. Zeloţii erau o grupare ce urmărea răsturnarea puterii romane printr-o revoluţie. În Gabbata, nu au fost lăsati (de către mai-marii evreilor) să intre decât zelotii, care evident că şi-au ales liderul să fie eliberat, iar pe Iisus L-au condamnat la moarte prin răstignire.

Răstignirea era considerată cel mai ruşinos mod de a muri pentru un evreu, fiind rezervată tâlharilor, nicidecum lui Iisus. Pilat, văzând că nu mai poate face nimic pentru a-L ajuta pe Hristos, încearcă să se dezvinovăţească în faţa mulţimii, spălându-se pe mâini şi spunându-le că pentru păcatul acesta să fie ei pedepsiţi. Zeloţii nu numai că îşi iau asupră-le vina, ci spun în bătaie de joc să fie pedepsiţi şi copiii lor. Dreptatea lui Dumnezeu nu a întârziat să se arate: la sfârşitul secolului I şi începutul secolului al II-lea, zeloţii sunt învinşi iar Ierusalimul distrus. Lângă Marea Moartă a avut loc un adevărat masacru a peste 1000 de zeloţi, împreună cu femeile şi copiii lor şi-au găsit sfârşitul.

Iisus a fost obligat să-Şi care crucea până pe Dealul Golgota, care este situat în apropierea Ierusalimului. Unii cercetători spun că aceasta ar fi avut între 60 şi 100 de kg. Pe drum, unei femei pe nume Veronica i s-a făcut milă de El şi L-a şters pe faţă cu o bucată de pânză, pe care s-a imprimat chipul Său. De teamă că nu va rezista să ducă crucea până sus, soldaţii l-au obligat pe Simon din Cirene să-I ducă crucea.

Pe deal, a fost răstignit între 2 tâlhari. Cel din stânga îl batjocorea, îndemnându-L să demonstreze, dacă este Fiul lui Dumnezeu. Cel din dreapta a recunoscut că el este vinovat iar acum plăteste pentru faptele sale, însă Iisus este nevinovat. După ce îşi cere iertare pentru faptele rele făcute, Iisus îl iartă şi îi promite că va ajunge împreună cu El în rai.

Singurul dintre apostoli care a rămas lângă Iisus până la sfârşit este Ioan, în grija căruia o şi lasă pe Maria. Făcându-I-Se sete, cere soldaţilor puţină apă, însă aceştia Îi dau să bea oţet, deshidratându-L şi mai rău.

În momentul când Iisus a murit, au avut loc mai multe minuni: s-a întunecat cerul, a avut loc un cutremur foarte mare, care a despicat catapeteasma templului şi a dat la o parte pietrele de la unele morminte, au înviat morţi. La văzul atâtor minuni, mulţi au exclamat: într-adevăr, acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu.

Pe cruce, moartea survenea în urma asfixierii. Iisus, fiind foarte slăbit din cauza bătăilor repetate şi a deshidratării, a fost primul care a murit, celorlalţi  fiindu-le zdrobite fluierele picioarelor, pentru a li se grăbi moartea. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii L-au înţepat pe Iisus cu suliţa în inimă. Abia după aceasta, Iosif din Arimateea şi Nicodim au fost lăsaţi să Îl coboare de pe cruce şi să Îl îngroape. După ce L-au înfăşurat în giulgiu, L-au pus în mormânt. Acesta a fost închis cu o piatră, iar evreii, pentru a fi siguri că apostolii nu-L vor fura pe Iisus, au adus soldaţi să-L păzească.

Două tipuri de giulgiu au fost folosite: primul era ca o fâşie lungă, înmuată în aloe şi mir, iar al doilea era de forma unui cearşaf. Duminică, după 3 zile de la moartea Sa, femeile mironosiţe au venit să ungă trupul lui Iisus, însă au găsit giulgiurile goale. Nu trecuseră 3 zile întregi (de 24 de ore), dar fuseseră cuprinse în acest interval ore din 3 zile diferite. Evreii socotesc începutul zilei de la asfinţitul soarelui. Giulgiurile nu fuseseră găsite în dezordine ci pe forma corpului lui Iisus, deci acesta, când înviase, trecuse prin ele.

Singurul care nu a crezut minunea învierii lui Hristos a fost Toma, care a spus că nu va crede până nu va vedea. În Duminica următoare Învierii, pe când apostolii se împărtăşeau, după cum le fusese poruncit la Cina cea de Taină, a venit Mântuitorul. A trecut prin uşile încuiate şi a venit la Toma pentru a îi arăta că nu este o nălucă sau o închipuire, ci este cât se poate de real şi viu. Abia după ce I-a atins rănile, Toma a crezut în învierea Sa.

Dar ce s-a întâmplat cu Petru şi Iuda? Pe când Iisus era judecat de către evrei, Petru a fost recunoscut ca fiind unul dintre ucenicii Mântuitorului. De frică să nu fie şi el prins, Petru îşi neagă credinţa de 3 ori, ultima dată chiar jurându-se pe Dumnezeu că nu-L cunoaşte pe Iisus. După înviere Iisus, îl iartă, întrebându-l de 3 ori dacă Îl iubeşte. Iuda, fiind cuprins de remuşcări, se sinucide, spânzurându-se, în loc să-I ceară iertare lui Iisus, care, dacă vedea în sufletul lui sinceră căinţă, l-ar fi iertat.

Acestea sunt ultimele zile ale vieţii lui Iisus, ultimele zile ale condamnării omenirii la pieire, datorită faptei lui Adam şi a Evei. Şi nu în ultimul rând, primele zile ale biruinţei asupra diavolului şi a morţii, primele zile de fericire alături de Dumnezeu a celor ce au urmat voia Sa în Vechiul Testament.

De ce este importantă această sărbătoare pentru noi? Pentru că Iisus a fost chinuit şi omorât - nevinovat fiind - pentru fiecare dintre noi, pentru a ni se asigura fericirea veşnică alături de Dumnezeu. Să avem mereu înaintea ochilor marea jertfă pe care a săvârşit-o Iisus din dragoste pentru noi şi să primim roadele aduse de ea.