Ei fac din pace un paravan             Titlul articolului ce urmează poate că va surprinde pe unii; poate va stârnii comentarii. Cert e că n-ar fi rău ca subiectul acestui material să fie cunoscut de cât mai mulţi.            Spun lucrul acesta deoarece circulă în zilele noastre o politică baptistă, sau penticostală, sau de tip “creştini după Evanghelie” care produce multă  pagubă prin unele biserici(în bisericile unde se practică această politică).  E o politică demonică şi roadele ei sunt devastatoare.             Dar să începem cu începutul. Nu e vorba aici de pacea lumii, sau pacea ce o dau oamenii. Această pace e, în ultimă instanţă, un compromis. Nu e vorba nici de felul de pace descris în Ieremia 8:11, “Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ,Pace! Pace!' Şi totuşi pace nu este. “ Prima concluzie importantă: dacă problema păcii se abordează în chip uşuratic nu se realizează pace, ci opusul păcii. Vreţi un exemplu elocvent? Gândiţi-vă la Organizaţia Naţiunilor Unite care doar pozează că  vrea pace. Unii nu vor pace, doar se fac că vor pace.

            Ne referim aici la pacea sufletească; e o pace  trainică, profundă; ea îşi are izvorul în Prinţul Păcii care a înfăptuit o lucrare de restaurare. Pacea este o lucrare de refacere. Asa cum după o furtună puternică proprietarul casei îsi restaureazã casa dărîmată, tot aşa şi Dumnezeu îşi restaurează propria Lui creaţie. Pacea nu este un tîrg, sau o înţelegere. Ea este o lucrare asiduă a " maestrului " de a reînoi un lucru distrus. Un pat vechi, o masã veche, un tablou vechi este restaurat de maeştrii artei şi adus aproape în starea iniţială. Lucrarea Lui Dumnezeu de restaurare a fiinţei umane are drept efect starea de pace. Omenii încearcă să exerseze pacea fără prea mult succes. Si aceasta pentru că pacea este efectul restaurării, al reînoirii si nu al întelegerii dintre douã părti. Pacea are nevoie de restaurare. Aici fiinţa umană pierde examenul păcii. Cît sîntem departe unii de altii nu putem fi aproape, cît sîntem doi nu putem fi unul, cîtă vreme sîntem diferiţi nu putem fi la fel. De cele mai multe ori pacea oamenilor este redusă la un proces de compromis. Să definim pacea Lui Dumnezeu: o lucrare de regenerare. Biblia ne dă în detaliu elementele de restaurare pe care pacea le cere. Apostolul Pavel ne descrie elementele păcii : " Căci El este pacea noastră, care din doi a fãcut unul, si a surpat zidul de la mijloc care-I despărţea," (Efeseni :2:14). Oamenii încearcă să facă pace păstrînd zidul între ei, păstrând suspiciunea. Poate reusesc un compromis, o uşă în zidul acela. Dumnezeu desăvîrşeşte lucrarea păcii, El distruge zidul în întregime, îl desfiinţeazã. Şi în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei. O întelegere are picioare scurte. Un compromis este doar o linişte temporară. Dumnezeu aduce pace prin eliminare. El înlătură duşmănia, anuleazã antagonismul şi neîncrederea. Să luăm un exemplu:  dacă o solutie acidă nu este neutralizată ea tot acidă rămîne. Pînă nu o amestecăm cu o altă solutie neutralizatoare nu se schimbã starea ei. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pe pămînt ca sã fie catalizatorul fiinţei noastre prea acide. El elimină antagonismul din fiinţa umană prin sîngele Său ca apoi să se formeze mediul propice unde să lucreze Duhul Sfânt. Cine crede în răscumpãrare şi îşi schimbă viaţa în conformitate cu catalizatorul divin are pacea autentică. A doua concluzie importantă: acei ce nu doresc pacea, nu-L doresc pe Prinţul Păcii; iar cei ce nu-l doresc pe prinţul Păcii sunt cei mai nenorociţi dintre pământeni.

 

            Acestea fiind zise să revenim la titlul acestui articol. Această pace divină e de dorit în familii, în biserici, în întâlnirile dintre noi. Bisericile ce se bucură de acest fel de pace sunt binecuvântate. Dar ce să vezi?  Vin cei care, culmea, din acest tip de sfântă pace îşi fac un paravan, dar nu unul de apărare care să-i apere de vicisitudinile vieţii, ci un paravan de unde lansează vorbe lipsite totalmente de o bază scripturală; un paravan de unde lansează atacuri. Din pacea dumnezeiască fac o imitaţie ieftină, un mijloc de a-şi atinge scopurile meschine:

 

            *Fratele cutare a avut curajul să semnaleze o manifestare contrară bunei orânduieli a lui Dumnezeu; promotorul, sau promotorii, politicii paravanului imediat l-au calificat: “nu vrea pace! Că de ar vrea pace şi-ar ţine gura.”

 

            *Altcineva sesizează o abatere de la Cuvânt, o deviere de la doctrina acceptată de Trinitate. Ce credeţi? E luat în colimator; “nu vrea pace; de ce nu-şi ţine gura?”

 Apropo, sesizarea a fost făcută cu bun simţ, cu duhul blândeţii, cu dragoste din dorinţa sinceră de îndreptare şi de pace. Cinste lui: acesta nu se ascunde după vreun paravan, nu se ascunde de adevăr şi nici de realitatea căii crucii descrisă de Însuşi Mântuitorul: “În lume veţi avea necazuri.”

 

            *Un alt frate aduce în discuţie o stare nepotrivită între tineri. Un altul aminteşte faptul că lumea tiptil, tiptil pătrunde în biserică.  Altul vine cu o propunere de a se promova diversificare la programe pentru a se putea crea mai multă înviorare. etc Ştiţi ce? Şi-au dat foc la valiză. De după acel infam paravan vine calificarea: “nu vor pace.”

 

            Ne oprim aci cu exemplele. Aţi prins ideea. Şi aţi înţeles că, de fapt, în spatele acelui paravan se ascunde ipocrizia, interesul opus interesului lucrării divine. De unde au luat ei această doctrină? Vă asigur că nu din Cartea Vieţii. “Teologia” lor miroase a rătăcire, a sacrilegiu, a muşamalizare, a păcat. Scriptura este foarte clară: dacă apar probleme atunci e necesară mărturisirea deschisă, onestă iar apoi pocăinţa. E rezolvarea arătată de Dumnezeu. Doamne, luminează-i Tu!

 

George Cornici/  28 Aprilie, 2009