O familie de ciori

Când un pui de cioară,
A fost promovat,
La grădiniţă, în grupa mare,
Tatăl cioroi, era încântat foarte tare,
Iar mama cioară ,
Se lăuda peste tot, printre zburătoare,
Că nici unul nu e ca puiul său,
În lumea cea mare,
Iar celelalte mame protestau indignate,
Spunând în cor toate,
Că nici vorbă de-aşa ceva,
Dar ea, tot mai tare o susţinea!

Se lăuda pretutindeni,
Că puiul ei cântă cel mai frumos,
Deşi după cum ştim prea bine ,
Că puiul ei le cam ... croncănea,
Dar ea tot mai tare o susţinea,
Şi de părerea celorlalte
Nici nu-i păsa!

Cioroiul credea că soţia lui
E cea mai frumoasă,
Şi o vedea albă ca o ... mireasă,
Cu toate că ştim cu toţii prea bine,
Că este neagră de tot,
De la vârful cozii până la cioc,
Dar el, negrul nu-l distingea deloc,
Iar în mintea lui, negrul nu exista,
Căci era îndrăgostit,
Nebuneşte, de ea!

Fiecare susţine
Că puiul său e cel mai frumos,
Căci aşa a lăsat Dumnezeu,
Aşa cred şi eu,
Şi vă recomand să faceţi la fel,
Luându-L pe Isus ca model!

*

Să-nvăţăm noi oare,
De la nişte necuvântătoare,
Despre iubirea cea mare?
Căci creaturile fără minte,
Ne vorbesc fără cuvinte,
Că dragostea e lucrul cel mai frumos,
Ce ne vorbeşte despre Domnul Hristos!

28.08.2013
Cornel Jigău