La Smochinul, ... cel de lângă drum

La Smochinul, ... cel de lângă drum
Cu podaba-i verde, chipeş şi frumos,
Cu a sa coroană, prezentând fălos,
Ferit de-aspre vânturi, ferit şi de fum,
Flămânzit odată, S-a oprit Hristos,
Când mergând trecea, obosit pe jos.

Şi-atent l-a privit, El ca să găsească
Ceva fructe coapte, gata de mâncare
Fiindcă se simţea, timp de întremare,
Şi foamea ivită vrea să-Şi potolească
Având şi El firea, ca cea pămntească,
Ca om devenit, prin sfânta-ntrupare.

Negăsind nimic, Domnu-a blestemat,
Atunci ca în veac să nu mai rodească,
Şi-ndată a-ncetat, starea sa firească;
S-a oprit de-a creşte, şi tot s-a uscat,
Lăsând astfel locul, liber, ţinut ocupat
Şi-alţii neputând, roditori să crească.

Smochinul acesta, poate fi şi-o pildă
Pentru-acel creştin, care-i fără roade
Şi la cercetare, atunci grabnic cade,
Şi blestemu-ndată, e gata să-l prindă
Peste tot uscarea poate să-l cuprindă,
Şi-n felul aceasta, degeaba mai şade.

Flavius Laurian Duverna
02 septembrie 2013