Castele de nisip
Autor: George Cornici
Album: Mesajele adevărului
Categorie: Diverse

Sunt în concediu de o săptămână la Oceanul Atlantic în Hilton Head Island, SC. Toate decurg bine, temperatura e ideală, apa oceanului e bună. Cu bicicleta realizez 2 lucruri dintr-o dată: vizitez această insulă-stațiune și fac exercițiul fizic zilnic. Pe plajă nu mă plictisesc; sau citesc ceva interesant sau construiesc castele de nisip împreună cu Nicole. Recunosc, fiind prima nepoată, nu sunt prea experimentat în a construi castele de nisip. Dacă aș fi făcut unul grozav de frumos l-aș fi fotografiat și l-aș fi pus pe blog să-l vedeți. A trebuit să folosesc altă poză. Am văzut pe plajă câteva castele foarte frumoase, construite de alți bunici cu nepoți. Era unul atât de minunat că parcă mi-a părut rău că a venit fluxul și l-a distrus într-o secundă. Asta e deficiența lor: la valul cel mai mic sunt spulberate; milioanele de particule de nisip sunt duse în largul oceanului. UN ASEMENEA CASTEL E DIN NISIP(simbolul instabilității) și e construit pe nisip. A face castele de nisip e joc pentru cei mici și relaxare pentru părinți și bunici. Dar pe plan spiritual lucrurile sunt diferite. Nu ne putem juca de-a viața. Viața trebuie clădită pe ceva solid. Bine-nțeles, mi-am reamintit de pasajul din Matei cu pilda casei zidite pe stâncă. Am citit cândva despre castelele medievale italiene. Ele sunt numite simplu "rocca" (stâncă), pentru că sunt construite, în general, pe o înălţime stâncoasă. Sunt castele stabile, ca şi fundamentele lor, făcând una cu peisajul şi natura. Dar ce este natura? Este tot ceea ce este produs de voinţa lui Dumnezeu. Deci a face voinţa lui Dumnezeu este ca şi cum ai construi o "stâncă", un castel pe stâncă. Nefericit este omul a cărui casă cade în ruină şi trebuie să construiască alta. Nefericit cel care face o investiţie greşită şi falimentează. Dar mai rău decât toate este falimentul moral: o familie care se destramă, o credință care se anulează, o speranță spulberată. Astăzi oamenii, mai mult ca oricând, au nevoie de sprijinul principiilor divine şi de stabilitatea stâncii care este Hristos, pentru a putea rămâne nevătămaţi în cursul violentelor schimbări din lume.

Cu ocazia așternerii acestor rânduri pentru prima dată mi-a venit acest gând: tot ce nu are conecție cu divinitatea e doar castel de nisip care mai degrabă sau mai târziu va fi spulberat de vânturi sau valuri. Care e durata vieții pe Terra? 70, 80, 90. E mult dar în comparație cu eternitatea e ca o secundă. Pământul e doar o minusculă stea în Universul infinit. Noi, deci, într-un fel trăim o secundă pe o minusculă stea. Nu se merită ca omul să piardă părtășia cu Creatorul printr-o viață de plăceri de o secundă pe o minusculă stea. Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?

George Cornici

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/113293/castele-de-nisip