Şi tu...şi eu!
Autor: Maria Luca
Album: Picuri de iubire
Categorie: Trezire si veghere
Şi tu...şi eu am fost părtaşi
La cruda răstignire...
Şi tu...şi eu prin gând şi faptă,
Prin lipsa de iubire!
Şi eu...şi tu L-am întristat
Prin râs şi nepăsare...
L-am condamnat şi eu...şi tu
Şi n-am văzut că-L doare!
Şi tu...şi eu am mers semeţi
Pe calea de păcate...
N-am ascultat nici tu...nici eu
Cum Domnul bate...bate...
Şi eu...şi tu am fost chemaţi...
A fost o zi anume
Când ne-a vorbit Isus din slavă
Şi ne-a chemat pe nume!
Eu m-am oprit atunci în drum
Şi-am ascultat chemarea...
Am fost spălat în sfântul sânge
Şi am primit salvarea!
Şi tu...şi eu am fost în lume
Pribegi pe-al vieţii drum...
Eu am acum în cer un Tată
Dar tu....ce faci acum?
N-ai vrea cât încă mai e timp
Să vii la Domnu-amice?
Ai să cunoşti Iubirea Sfântă
Şi-ai să trăieşti ferice!!!
Vulcan-06-09-2013
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/113355/si-tu-si-eu