A fost formulat în primul Sinod de la Niceea (325), ultimele articole fiind adăugate în Sinodul de la Constantinopol (381).
Nu este o rugăciune, cum pretind cei neştiuitori, care îl rostesc dimineaţa şi seara, ca şi cum Dumnezeu nu ar şti ce cred ei.
Crezul a fost formulat în perioada când Biserica a început să se afirme între multele forme de credinţe păgâne, precum şi în faţa ereticilor, vrând să arate tuturor care este credinţa cea dreaptă!
Crezul cel mai complet formulat, specific întregii creştinătăţi de pe glob, e crezul Niceo-Constantinopolitan (325 - 381):
Articolul 1:
"Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor tuturor."
Articolul 2:
"Si într-Unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;>
Articolul 3:
"Care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria fecioară şi S-a făcut om;"
Articolul 4:
"Şi (cred că)S-a răstignit pentru noi, în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat;"
Articolul 5:
"Şi (cred că) a înviat a treia zi, după Scripturi;"
Articolul 6:
"Şi (cred că) S-a suit la ceruri şi sade la dreapta Tatălui;"
Articolul 7:
"Şi (cred că) iarăşi va să vie, cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit."
Articolul 8:
"Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul; Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin proroci."
Articolul 9:
"Şi (cred) într-Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică."
Articolul 10:
"Mărturisesc un botez întru (sau spre) iertarea păcatelor,"
Articolul 11:
"Aştept învierea morţilor"
Articolul 12:
"Şi viaţa veacului, ce va să fie"
În continuare vă rog să citiţi cu atenţie întregul comentariu pe care-l punem la îndemâna tuturor cititorilor; în acelasi timp asteptăm sugestiile şi opiniile dumneavoastră.
Se mai numeste şi "SIMBOLUL CREDINŢEI", fiind o scurtă şi limpede mărturisire a învăţăturii creştine şi biblice, pe care bisericile majoritare o rostesc, dar nu o mai practică.
Articolul 1: "Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor>.
Prin această afirmaţie, omul credincios arată că există un singur şi numai un singur Dumnezeu, viu şi adevărat. Nu are o altă fiinţă în afară de Dumnezeu, cel Unul şi Întreit în Persoană.
Şi că Dumnezeu Tatăl, El este întâia persoană a Sfintei Treimi.
Deci nu avem voie să ne gândim sau să slujim altor chipuri, picturi, statui sau altor zei închipuiţi: soarelui, lunii, oştirii cerului, sau altor sfinţi, sau femei sfinte, care au trăit cândva pe pământul nostru, nici vreunui animal patruped sau unei târâtoare sau peşte. (Deutronom 5:6-9)
Toate la un loc sunt făcute de Dumnezeu şi nu avem voie să ne închinăm făpturii, în locul Făcătorului (Romani 1:25), care a făcut cerurile şi pământul, cu toate cele ce se văd sau nu se văd. (Rom.11:36)
Dumnezeu este infinit în sfinţenie şi în toate celelalte atribute ale Sale.
Dumnezeu Tatăl domneşte cu providenţa Sa protectoare peste tot Universul şi peste toate creaturile Sale, precum şi peste şuvoiul istoriei umane, făcând-o să împlinească scopurile planului şi harului Său (Apocalipsa, 17:17). Dumnezeu Tatăl este Atotştiutor, Atotînţelept, Atotputernic şi Atotiubitor de oameni. (În urma acestui studiu despre Tatăl, primiţi şi salutul Sf. Ap. Pavel: "Deci, vouă tuturor, cari sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu (…), chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru…" (Romani1:7).
Articolul 2: "Şi într-Unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;"
Această afirmaţie se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu; El este Domnul adevărat. "De aceea şi Dumnezeu (Tatăl) L-a înălţat (…) şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele Lui să se plece orice genunchi, al celor din cer şi de pe pământ (…) şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul" (Filipeni 2:9-11). Nu este un altul, ci numai în Numele Lui se capătă iertarea de păcate. Nimeni din cei născuţi din femei nu au dreptul, nici autorizarea de a fi mijlocitori între Dumnezeu Tatăl şi între omul muritor. "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi" (Fapte A. 4:12). "Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos" (1 Timotei 2:5-6)
Asadar, respectaţi Credeul şi nu faceţi rugăciuni către oamenii care au murit, ci numai către Cel care este viu în vecii vecilor.
(Nimic mai mult decât cuprinde CREDEUL)
Nu celor cărora le sărbătorim calendaristic zilele adormirii lor în Domnul; lăsaţi-i să se odihnească. Apropiaţi-vă prin rugăciuni de Cel care este "Lumină din Lumină (şi) Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, (Care a venit la noi din cer), născut, iar nu făcut". (Evrei, 1:5): "Tu eşti Fiul meu, astăzi Te-am născut". El este singurul care ne poate ajuta şi reprezenta, mijlocind pentru noi la Tatăl (1 Ioan 2:1).
Majoritatea oamenilor nu pot crede (deşi rostesc credeul) că Dumnezeu I-a pregătit (Lui Isus) un trup (Evrei 10:5: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup") şi că S-a născut de la Duhul Sfânt, fără a fi făcut, măcar că Maria spunea clar: "...fiincă eu nu stiu de bărbat" (Luca, 1:34).
"Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl" - Ca să înţelegem această afirmaţie, ne ajută evanghelistul Ioan, în cap. 1:1, când zice: "La început era cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu" … şi "Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi" (v.14).
"Prin care toate s-au făcut" - Aşa spune în continuare Evanghelia lui Ioan: "Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El." (1:3) "Si lumea a fost făcută prin El" (v.10).
"De o fiinţă cu Tatăl" - Precum o lumină este exact ca şi lumina din care s-a aprins, sau copilul evreului este exact evreu, ca tatăl său, tot aşa, Domnul este Dumnezeu ca şi Tatăl Său şi, fără îndoială, de aceeaşi fiinţă ca şi Tatăl Său, din care S-a născut.
Articolul 3 "Care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria fecioară şi S-a făcut om".
Dumnezeu a văzut că nimic nu-l poate reabilita pe om din păcat, desi a dat Legea, a vorbit prin îngeri, prin proroci, prin pedepse aspre asupra celor vinovaţi; nimic nu a dus la desăvârsire şi nici la scoaterea omului din mâna celui rău; şi păcătoseniile oamenilor erau tot mai grave şi mai murdare, asa încât toţi trebuiau să moară şi să fie curăţat pământul de păcătosi, căci dreptatea lui Dumnezeu cerea ca păcatul să fie pedepsit cu moartea (Rom.,6:23). Atunci Dumnezeu a decis să moară Unicul lui Fiu, ca lumea să fie salvată. De aceea S-a pogorât din ceruri, şi de aceea S-a întrupat şi S-a făcut Om, ca să se identifice cu noi şi să poată lua asupra Lui povara păcatelor noastre (Isaia 53...).
Articolul 4: şi (cred că) S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a pătimit şi S-a îngropat;>
Această frază unii o comentează: cum adică El S-a răstignit pe Sine? Dar Cuvântul Domnului ne arată că El de bunăvoia Lui si-a dat viaţa în locul nostru. <...si Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele...Tatăl Mă iubeste, pentru că îmi dau viaţa ca iarăsi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăsi: Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu> (Ioan,10:16-18).
Rastignirea, pătimirea şi îngroparea erau scrise şi vestite mai înainte prin sfinţii proroci. Dacă citim numai capitolul 53 al cărţii lui Isaia, ne va fi de ajuns ca să vedem că aceste lucruri erau scrise. Apoi Psalmul 22 începe cu cuvintele rostite de Domnul de pe cruce. <Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?>
Isaia spune: <Groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormântul lui la un loc cu cel bogat, macar că nu săvârsise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un viclesug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce-si va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmasi...pentru că S-a dat pe sine la moarte …pentru că S-a dat pe Sine însusi la moarte....> (Isaia.53:9-12).
În Psalm. 22:15 zice: <M-ai adus în ţărâna morţii>…V.16 <Mi-au străpuns mâinile şi picioarele.>
Pomenirea numelui lui Pilat, care era roman din provincia Pont, arată cu precizie data istorică, când a avut loc evenimentul răstignirii Sale.
Asadar Domnul a plătit preţul păcatelor omenirii, a sters zapisul care ne învinuia (Coloseni, 2:14), a plătit complet pentru primul şi până la ultimul om care se va naste pe pământ, asa ca toţi să fie mântuiţi.
Dar dacă cineva nu ajunge la mântuire, fiind nepăsător de propriul suflet, (Evrei, 2:3) împotrivitor lui Dumnezeu, neascultător de porunca botezului în apă şi a pocăinţei, (Luca 7:30) acela rămâne sub pedeapsa dată îngerilor căzuţi şi lui Satana (2 Petru, 2:4), adică Iadul, sau iazul cu foc care va arde în vecii vecilor (Apoc.,20:14; 21:8).
Articolul 5: <Si (cred că) a înviat a treia zi, după Scripturi;> Toată viaţa Sa, Domnul Isus a trăit-o după Scripturi. Moartea şi învierea Sa, la fel au fost după Scripturi (1 Cor.,15:3-4). Asa le spunea şi ucenicilor în drum spre Emaus: <A început de la Moise şi în toate Scripturile spunân-du-le ce era scris cu privire la El> (Luca, 24:27). Asa este scris şi asa trebuie să pătimească Cristosul şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. şi să se propovăduiască tuturor Neamurilor în Numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor> (Luca, 24:47).
Ce a vrut să dovedească Cristosul prin învierea Sa?
De ce a legat credinţa şi pocăinţa, iertarea şi mântuirea de actul învierii Sale?
Prin învierea Sa Domnul Isus dovedeste că este Dumnezeul Adevărat, că are putere asupra morţii şi asupra vieţii şi că El este singurul Mântuitor al întregii omeniri. Nu este un altul. Nici mama Lui, nici vreunul din apostolii Lui, nici vreun sfânt. <Numai în Numele Lui se capătă iertarea de păcate!> (Fapte.4:12)
Învierea lui Isus mai dovedeste că El este pârga sau începutul, sau siguranţa că şi cei ce cred în El cu adevărat vor învia asa precum a înviat El. (1Cor:15-20)
Articolul 6: <Si (cred că) S-a suit la ceruri şi sade la dreapta Tatălui.> Este cunoscut faptul că după înviere, Domnul S-a arătat ucenicilor şi Mariei la mormânt; lui Petru, celor 11 apostoli în odaia închisă, la marea Tiberiadei; după 8 zile tuturor şi lui Toma.
Si la urmă, la peste 500 de fraţi deodată (1Cor., 15:6). După 40 de zile S-a suit la ceruri şi sade la dreapta Tatălui (Efes. 1:20; Coloseni, 3:1). Prezenţa S-a cu trup înaintea Măririi a satisfăcut pe Tatăl, văzând Calea deschisă (Evrei, 10:19-20) şi finalizată pentru ca omul să ajungă din nou lângă Dumnezeu, de unde a căzut.
Tatăl L-a văzut proslăvit pe Fiul Său, Om şi Dumnezeu, Biruitorul morţii (2 Timotei, 1:10) şi a tot ce însemnează contigent. Astfel Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt oamenilor care sunt mădulare ale trupului lui Cristos; mai întâi apostolilor şi mai apoi tuturor celor ce cred moartea şi învierea Domnului şi se botează în apă: (cf. Fapte 2:38) <apoi veţi primi darul Sfântului Duh> ... <Care nu fusese dat fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit> (Ioan 7:39).
Articolul 7: <Si (cred că) iarăsi va să vie cu mărire să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârsit>. Venirea a doua oară a Domnului Isus Cristos este foarte aproape. Însă Domnul nu va veni atunci ca Mântuitor, ci va veni ca şi judecător (Evrei 9:28).
În Matei, 25:31-46, este relatat cum se va face judecata. Unul din teologii de seamă ai ortodoxiei spunea că: <Atunci când toate neamurile vor fi adunate şi vor sta în Faţa Sa, toţi vor cunoaste şi faptele lor şi ale altora, ale tuturora deodată. Asa că nu va fi nici o cârtire, ci doar o executare a dispoziţiei pe care o vor primi de la Isus, Judecătorul.
El va pune caprele la stânga Lui. şi răii vor merge în nefericita şi nesfârsita stare de groază şi chin, despărţiţi pentru totdeauna de Faţa Domnului şi a milei Lui (2 Tes.,1:8-9), acolo cu diavolul şi cu îngerii lui (Apoc. 20:10).
Iar locul oilor, sau al celor buni va fi la dreapta Domnului. Cu acel moment totul va fi schimbat. Va fi un cer nou şi un pământ nou (2 Petru3:13). Cei buni vor intra în fericirea eternă, fără sfârsit. Asa după cum mărturisim :<A Cărui împărăţie nu va avea sfârsit> (Apoc.,7:15-17).
Articolul 8: şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul; care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, care a grăit prin proroci>.
Duhul Sfânt, mai înainte de venirea în lume a Mântuitorului Isus Cristos, vorbea prin proroci (Evrei,1:1), care erau numai în poporul evreilor. Stăpânind şi lucrând împreună cu Tatăl şi cu Fiul, El a inspirat pe proroci şi prin El s-au scris Scripturile (2 Tim. 3:16). De la Rusalii, de când Duhul Sfânt a fost trimis de Tatăl, la ucenicii care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi au primit ca semn al botezului vorbirea în alte limbi, au format Biserica Dumnezeului Celui Viu. De aici înainte Duhul Sfânt, rămâne ca mângâietor al credinciosilor şi înlocuitor al lui Isus.
El vorbeste şi azi ca mai înainte, răspunzând întrebărilor grele şi conducând Biserica până va reveni Păstorul Isus, iarăsi. (Ioan,16:13) <Duhul Sfânt este Domn de viaţă Făcător.> Numai cei botezaţi cu Duhul Sfânt formează trupul lui Cristos (Efeseni,1:13-14). În Biserică trebuie să funcţioneze permanent Duhul Sfânt, altfel nu este Biserică vie. (1Cor., 12:8,9, 10, 11, 13, 28)
Asa că nici unul din darurile şi din slujbele acestea nu trebuie să lipsească din Biserica Domnului: nici vorbirea în limbi, nici tălmăcirea, nici prorocia, nici darul minunilor, al semnelor şi al vindecărilor; toate slujbele şi toate darurile le dă Duhul Sfânt, Făcătorul.
Articolul 9: <Si (cred) într-Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică>. Aceasta nu se referă la o construcţie cu turn, sau fără turn, împodobită cu picturi, sau simplă. Nicidecum! Ci este vorba de cei pe care Cristos Domnul i-a răscumpărat cu preţul jertfei Sale pe crucea de pe Calvar, fiind acceptaţi de Tatăl, ca mădulare ale trupului lui Cristos (Efes. 5:30), au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, pe care Tatăl îl trimite în inimile credinciosilor. Acestia formează Biserica.
Mulţimea credinciosilor de pretutindeni sunt Biserica universală. Iar mulţimea credinciosilor care au primit botezul în apă (cf. Matei 28:19, 20) şi cu Duhul Sfânt (cf. Petru Fapte 2:38) şi care se adună în vreun loc, formează Biserica locală, care are menirea să propovăduiască şi să lucreze cu semne şi minuni prin Duhul (Marcu 16:15-18); nu numai să se boteze ci să fie însoţiţi de semne şi minuni prin Duhul; şi asa să se înmulţească numeric adunările credinciosilor şi să se lărgească Împărăţia lui Dumnezeu. <…si cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulţea> (Fapte A. 9: 31).
Biserica nu se amestecă cu cinstirea moastelor sau cu pomeni, sau alte lucruri idolatrice din cultul morţilor, ci ea stă bazată pe învăţătura primară a apostolilor (Efeseni, 2:20). Ea este <Una, sfântă, sobornicească şi apostolească>. În acea Una biserică a lui Cristos domneste sfinţenia, credinciosii, se sfătuiesc împreună, precum făceau apostolii în Fapte 2:41: <Cei ce au primit propovă-duirea lui au fost botezaţi...(v.42). Ei stăruiau în învăţătura apostolilor (făceau sobor, sfat), în legătura frăţească, în frângerea pâinii* şi în rugăciuni> *care mai însemna Împărtăsirea sau Cina Domnului.
Articolul 10: <Mărturisesc un botez întru (sau spre) iertarea păcatelor>.
Această învăţătură a botezului a pornit din ordinul lui Dumnezeu dat lui Ioan Botezătorul, a fost primită şi de Domnul Isus şi apoi Isus Cristos a recomandat-o nu copiilor, ci oamenilor maturi. Acestia sunt în stare să vrea, să creadă, să ceară botezul şi apoi, constienţi, să se separe de vechiul lor trai şi de mersul lumii, care este potrivnică pocăinţei.
Păcatele nu se iartă prin botez, dar de la botez mergi pe calea sfântă a pocăinţei <spre iertarea păcatelor>. Deci este un demers, al cărui prim pas este botezul. Apostolul Petru zicea: <Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, <si fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.> Adică botezul cu Duh Sfânt. (Fapte 2:38). Fără botez la maturitate, adică constient, nu este mântuire. Tot Petru apostolul ne spune: <Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieste acum pe voi şi anume botezul, care nu este o curăţie de întinăciunile trupesti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Cristos> (1 Petru, 3:21).
Asa spune şi Domnul Isus (Marcu, 16: 15,16…) <Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit>; (nu uitaţi, nu un copil poate auzi propovăduireaEvangheliei, nu un copil poate crede propovăduirea, nu un copil poate fi botezat) <dar cine nu va crede va fi osândit>. (La fel, nu un copil mic poate fi osândit că nu a crezut, numai oamenii mari, numai ei cred, sau ei se osândesc singuri în necredinţă).
Personal pot mărturisi ziua botezului meu: era 22 iulie 1956, zi foarte fierbinte. Eram în hainele albe ale botezului 22 de persoane. Eu eram cel mai tânăr atunci între ei, aveam 17 ani. Eu pot mărturisi într-un botez, fiindcă l-am făcut. Mărturiseste şi tu iubit cititor, cum a fost ziua când tu te-ai botezat? Ce ai răspuns tu personal, la întrebările de rigoare ale botezătorului tău?
Stii ceva? În caz contrar botezul tău este <nul,> fără putere mântuitoare şi fără a ajunge la iertarea păcatelor.
Domnul Isus a spus: <Dacă nu se va naste cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu>, la fel nu poate face parte din poporul Domnului, nici din Biserica Sa.
Desi cercetătorii încă nu au ajuns la un punct de vedere comun în ceea ce priveste data introducerii acestei practici în Biserică, (de a boteza copiii mici) aparent, acest botez îsi are originea în cel de-al doilea secol după Cristos. Tertulian, unul din părinţii Bisericii primare, (avocat şi mare scriitor apologet) prin scrierile lui, (anul 195-220 d. Cristos), s-a opus botezului copiilor care n-au ajuns la maturitate, scriind mult împotriva acestui obicei nebiblic.
Aceasta ar fi o dovadă că pe timpul lui erau încercări de a boteza copiii mici (nu stim la ce vârstă). Am vrea să specificăm de la început că lupta aceasta a continuat sub diferite aspecte până în secolul al IX-lea. (Conform Catehismului Explicativ, editat de Arhiepiscopia Romano Catolică, – Bucuresti 1979 – )
Explicarea botezului ocupă un spaţiu începând cu pagina 263 până la pagina 276). Asadar, să luăm doar câteva fraze din pagina 270, a acestui Catehism: <Mortalitatea infantilă de mari proporţii din sec. IX, avea să generalizeze obiceiul crestinilor de a-si boteza copiii de mici. Dar şi aici aveau să se comită abuzuri.
Asa s-a făcut că mulţi si-au deschis ochii că sunt botezaţi, dar ei zac în păcate şi vicii . . . Pentru ei credinţa a fost numai o povară, pentru că nu a fost cine să le toarne farmecul credinţei în suflet> (încheiem citatul). Adica ei nu au auzit propovă-duindu-se Evanghelia şi nu au credinţa mântuitoare. Catolicii botează turnând apă peste capul celui botezat– pag. 271. (asa ceva nu-i biblic). La acest act, ortodocsii ţin adevărul biblic făcând botezul prin scufundare (ascuns, mort) în vălul apei, (Ro., 6:1-).
Articolul 11: <Astept învierea morţilor!> Sunt două feluri de învieri! Dacă cineva nu o realizează pe prima, la a doua înviere înviază spre osândă şi judecată. În Ioan, 5:25: ni se vorbeste despre prima: <Adevarăt, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-L vor asculta vor învia.>
Aceasta este învierea din păcate şi din moartea spirituală. Când oamenii aud predicarea curată a Evangheliei, cine ascultă de ea devine un om viu pentru lucrările lui Dumnezeu. Cine nu, rămâne în moarte (adică despărţit de Dumnezeu şi de viaţa trăită cu Isus; desi umblă, lucrează, mănâncă, el este mort).
A doua: <Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor iesi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată> (v. 28-29 ). şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este acuns, fie bine, fie rău> (Eclesiatul 12:14).
Prin învierea Domnului Isus Cristos am fost socotiţi neprihăniţi şi am primit dreptul de a învia şi noi împreună cu El în slavă. Atât aici în lumea aceasta să fim înviaţi împreună cu El, cât şi la învierea din morţi, să fim cu El şi împreună cu El. Căci Domnul a <învins moartea pe vecie şi ne-a dat tuturor o dovadă netăgăduită înviind din morţi>.... <Căci dacă moartea a venit prin om (prin Adam), tot prin Om (prin Isus Cristos) a venit şi învierea morţilor> (1Cor.,15:21).
Pavel spune: <...si am în Dumnezeu nădejdea aceasta, (…) că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi> (Faptele A., 24:15). Această nădejde o au toţi credinciosii în Isus. Având nădejdea că atunci <vom fi cu Domnul pururea> (Filipeni, 3:10-11).
<Nu voim fraţilor să fiţi în necunostinţă despre cei ce au adormit (…) Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El (…) şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul> (1 Tes. 4:13-18).
De aceea <Astept învierea morţilor>.
Articolul 12: <Si viaţa veacului ce va să fie>
Viaţa de după judecata din urmă va fi în două compartimente. De fapt, de aici este tot în două: unii oameni, pocăiţi şi alţi oameni, nepocăiţi. Cea mai ilustrativă pildă ne-o dă Domnul Isus în Luca, 16:19-31. Lazăr, dus de îngeri în locul de fericire, bogatul în locul de chin. De acolo, din chinuri, dorea pocăinţa şi pentru fraţii lui, care erau încă în viaţă.
Asa va fi şi nu se poate altfel; fiindcă cei care au primit credinţa şi au purtat în ei Cuvântul şi pe Duhul Sfânt ca pecetluiţi pentru ziua răscumpărării lor, nu se poate ca atunci să meargă în acelasi loc cu cei care au fumat, băut, au desfrânat şi s-au închinat la vrăjitorii şi alte lucruri idolesti. (Apocalipsa, 21:8; 22:15).
Proverbul din popor zice: <unde-ţi faci patul acolo vei dormi la noapte>; la etaj, sau în pivniţă? Tot asa şi vesnicia: slujesti lui Isus, vei merge cu El, unde va fi El; slujesti lui Satan, vei merge unde va fi el.
Unii s-au luat după Origen, au împrumutat o învăţătură numită <apocas-tază>, conform căreia iadul ar fi de scurtă durată şi atât oamenii, cât şi demonii, după ce vor suferi un oarecare timp, vor fi restabiliţi şi primiţi în starea de fericire. Alţii spun că se vor descompune şi se vor termina astfel şi iad şi diavoli şi sufletele căzute în iad.
În schimb <Bunătatea lui Dumnezeu (voieste azi) ca toţi oamenii să se pocăiască şi să ajungă la cunostinţa adevărului> (2 Petru 3:9; 1Timotei 2:4). (Nu după ce suferă în iad). Dar dacă cineva nu vrea, Dumnezeu nu-i duce cu de-a sila în fericire. Omul e liber să opteze singur unde vrea să petreacă vesnicia. Dumnezeu doar i-a pus în faţă binele şi răul şi l-a sfătuit pe om să aleagă binele, fericirea eternă, viaţa, împreună cu Isus şi îndeamnă pe orice om:
<Alege viaţa ca să trăiesti>.
Pe lângă toate acestea trebuie subliniat că sufletele care vor ajunge în iad nu sunt cele pe care Dumnezeu le refuză şi le trimite la chin. Sunt aceia care toată viaţa lor le-a plăcut în păcat şi ei L-au refuzat pe Dumnezeu. Au refuzat Jertfa Domnului Isus Cristos (Evrei,10:29) şi nu au vrut să fie mântuiţii Domnului. De acestea omul se face singur vinovat şi vrednic de pedepsele vesnice, nu numai pentru păcate, cât mai mult pentru neprimirea credinţei (2 Tes.,2:12) şi refuzul de a umbla pe calea smereniei şi a pocăinţei.
(Teologia Dogmatică Ortodoxă, pag.366 Al.2 rândul .2-3 + Al.3 r.3-4, scrie:)
Cine nu se pocăieste până la moarte, face cel mai mare păcat; moartea este sfârsitul vieţii şi începutul vieţii de dincolo, ea marcând limita ultimă, până când omul îsi mai poate primi sau pregăti mântuirea>.... <Aceasta pentru că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru propria sa mântuire>. (Nici dănii, nici pomeni nu mai folosesc la nimic)
Acultaţi-l şi pe sf. Clement Romanul, care zice: <Să ne pocăim cât timp trăim pe pământ... cât timp trăim în această lume trebuie să ne pocăim din toată inima, căci după trecerea din această lume nu mai avem timp să ne mărturisim şi să ne pocăim>.
Sf. Ioan Gură de Aur spunea şi el: <Viaţa de acum este timpul faptelor (bune sau rele) iar după moarte vine judecata şi pedeapsa>. (Extras din Teologia Dogmatică Ortodoxă (1991 Bucuresti pag.-367 rând.4-11)
Cel mai mare păcat al oamenilor este necredinţa! În privinţa aceasta oamenii au un statut mai negru decât demonii. Pentru că demonii cred şi se înfioară (Iacov, 2:19), numai nu vor să-I facă voia Domnului Isus Cristos, ţinându-L pe Cristos ca cel mai mare vrăjmas al tuturor demonilor.
În schimb omul, pe lângă faptul că nu face voia Domnului şi trăieste în păcate, nu se nici înfioară şi nici nu vrea să creadă, stăruind cu încăpăţânare în viaţa lui moartă şi afundat în păcat, cum am arătat mai sus.