Despre necesitatea existenței îngerilor
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Despre îngeri
Categorie: Evanghelizare
Suntem născuți din neam de Dumnezeu,
În El trăim, mișcăm și existăm!
Dar, ce-s sufletul, duhul? Scumpul „eu”?
Ori îngeri-soli trimiși să-i încarnăm?
Domnul creat-a regnul mineral
Din neant cristalizat, prin Sfânt Cuvânt,
Și pietrele planetei au un har:
Există și rezistă, fiind pământ.
„Să dea pământul pomii cu sămânță
În ei, și ierburi după soiul lor!”
Elohim a dat viață la verdeață,
Și fructe să se nască florilor!
Dar fiind tăcut Edenul vegetal,
Unde nu răsuna nici o mișcare,
Domnul creat-a regnul animal
Ce saltă-n aer, pe uscat și-n mare!
Și-n ziua șasea, pe la asfințit,
Tatăl a sculptat omul din țărână:
Ca rege al creației l-a menit,
Dându-i Chipul Divin, cu Sfânta-I mână. .
La plămădirea trupului uman
A muncit, nemijlocit, Trinitatea,
Și duh, în nări, i-a suflat lui Adam,
Un suflet viu fiind umanitatea!
Dar, prin păcat, ajuns-am muritori;
Domnul și-a populat eternitatea
Cu îngeri-slujitori nepieritori,
Ce sunt creați, dar au perenitatea.
În văzduh, sunt veriga-nevăzută:
Creaturi între Dumnezeu și om,
Și regnul îngeresc ne e matriță
Pentru sufletul-duh, ceresc atom!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/113399/despre-necesitatea-existentei-ingerilor