Când ziua biruie în mine
Și eu sunt arhiplin de viață
Luându-mi griji de la destine
Zarea o văd departe-n față.

Mă cheamă flori nenumărate
Sfioase-n ochii anacruzici,
Atâtea hore colorate
Îmbrățișate-n cerc de muzici.

Râul umplut de cer și rime
Tot curge și nu se repetă,
Prin boarea lui de prospețime
La mal albește o egretă.

Mă-ncântă-aripile de barză
Prin azuriul înălțării,
Lumina-n văzul meu creiază
Imnul perfect al aspirării.

Până când scapătă apusul
Pornirea mea e-așa de largă:
Revarsă inima-mi surplusuri
De-aș lumina o lume-ntreagă.

Ci noaptea îmi apucă mersul
Că eu încep în bănuială
Sinceritatea mea și versul
Să le opresc cu socoteală.

Privesc suspicios departe
Căci ochii nu pot să străbată
Pecetluite legi din carte
Bătânde-n firea încordată.

Tresar la fiecare zgomot,
Mă tot încurc prin ecuații
Al întunericului somot
Înfașă orice aspirații.

Chiar de alăturea izvorul
Spune balada bătrânească
Simt cum în mine crește dorul
Să văd iar aripa cerească.

Aștept ca cineva să sară
De-alături peste soarta-mi acră
Și tot mai mult îmi port o fiară
În simțămintele din macră.

În pasul meu mă strânge tina
Fără o clipă de-ndurare
Și nu pot socoti lumina
În stelele tremurătoare.

Încorsetat ca-ntr-o cătușă
Pierd viitorul și prezentul,
Când se întredeschide-o ușă
Să îmi slăbească accidentul.

Speranța spune surâzândă
De-o existență mai frumoasă
Că Dumnezeu privirea blândă
Pe mine părintește-o lasă.

Că nu sunt singurel pe lume
Și-n jur nu e doar dușmănie,
Iară Isus pe mine-anume
Mă-ndreaptă înspre veșnicie.

Ușa mai largă se deschide -
Îmi văd Credința mea iubită
Din gândurile-mi hienide
Înspre Lumină mă invită.

Alerg, iar Dragostea mă strânge
În curcubeie și-aurore
De clocotesc întreg în sânge
Și-n bucurii multicolore.

Cucoșii-aud cum iarăși cântă,
Din nou simt prospețimi de rouă
Dintr-o îmbrățișare sfântă
Văd zorii pentru-o ziuă nouă.