Da, necuvântătoarele văd îngeri! Măgărița lui Balaam, de exemplu..Dacă credeți că toată Biblia este adevărată și inspirată de Duhul Sfânt de la un cap la altul (a se vedea 2 Timotei 3: 16-17), atunci să deschidem la Numeri 22: 21-31, unde se relatează acest episod binecunoscut . Dar, se precizează în versetul 31: „Și Domnul a deschis ochii lui Balaam și a văzut pe Îngerul Domnului, stând în drum și sabia scoasa în mâna Sa”. Dar, despre măgăriță nu ni se precizează că Domnul i-ar fi deschis ochii să-L vadă, probabil pentru că era o înzestrare naturală a sa.(probabil, și a altor animale). În schimb, în versetul 28 ni se spune:„Și Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam: „Ce ți-am făcut de m-ai bătut de trei ori până acum?”. Evident, era nevoie de-o minune specială a Domnului, ca un animal să vorbească!
Este sigur că, dacă nu ar fi fost o capacitate înnăscută a măgăriței de a vedea îngeri, ni s-ar fi lăsat scris momentul când Domnul i-ar fi „deschis ochii”. În schimb, Ghehazi a avut nevoie să-i deschidă Domnul ochii spirituali, ca să zărească carele îngerești de foc în jurul lui și al lui Elisei.(2 Regi 6:15-17).
V-ați gândit vreodată că Domnul Isus S-a născut într-un staul de vite (unde poate chiar erau atunci vaci și măgari) nu doar pentru a arăta că Raiul e accesibil și cerșetorului, dar, poate era și locul cel mai curat din acel moment, din Betleem?
Animalele nu pot păcătui, în primul rând pentru că nu au o lege morală dată lor de Domnul! Dar ele Îl ascultă pe Dumnezeu mai mult decât mulți creștini și nu pot păcătui prin vorbire, pentru că n-au grai articulat (în afară de papagali, ce pot imita limbajul uman). Asta nu înseamnă că nu pot ajunge posedate, precum turma de porci din Gadara, dar atunci sentința e una: moartea lor (toată turma de porci s-a înecat). Și pentru că omul e regele animalelor, coroana creației, are chipul divin, fiarele sunt pedepsite dacă-l omoară, întrucât instinctul lor natural, de la Dumnezeu, este să i se supună. În Geneza 9:5-7, scrie: „Cu adevărat, voi cere înapoi sângele vostru, al vieților voastre, din mâna oricărei viețuitoare, îl voi cere înapoi și din mâna omului, din mâna fratelui fiecărui om voi cere viața omului. Celui care varsă sânge de om, de către om i se va vărsa sângele lui, pentru că El a făcut pe om după chipul lui Dumnezeu.” Deci și câinii care mușcă, vărsând sânge, trebuie omorâți, cu atât mai mult cei ce au sfâșiat copii: trebuie executați ca și lupii din haitele hibernale!
Este interesant că legământul Curcubeului, după potop, este singurul legământ biblic pe care Domnul Îl încheie și cu animalele: „Acesta este semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi și fiecare ființă vie care este cu voi, pentru generații...( a se citi și Gen 9: 8-10, unde se enumeră păsările, vitele și orice animal.).”
Păsările sunt curate și pentru că ascultă întru totul de Dumnezeu: mă refer la păsările care nu-s de pradă: au cupluri stabile toată viața, își cresc cu devotament puii, Îi cântă Domnului..Și Domnul le îngrijește.
Căpriorul (țapul sălbatic, nu cerbul) este atât de fidel, încât, dacă-i moare căprioara, nu-și mai ia altă pereche. Noi, oamenii, avem multe de învățat de la animale și păsări!
Îmi dau seama că, după întâmplarea mediatizată despre copilul blond sfâșiat de câini, eseu meu despre animale apare ca o controversă, poate părea chiar ridicol.. Din nefericire, mai știu cazul cel puțin al unui copil rom omorât de câini (în Craiova, în zona târgului)..De circa un an ne rugăm la adunare pentru ca acești „maidanezi" să fie adunați de pe străzi și duși în adăposturi. (Eu țin bine de cățelușa mea foarte blândă, care n-a mușcat nici un om în șase ani). Nu m-am rugat pentru stârpirea lor, desi, pentru cei demonizați-și cred că omorâtorii de copii sunt astfel-este singura soluție. Pentru că și animalele pot fi posedate . Maidanezii au devenit niște fiare în jungla orașelor, așa că e cazul să fie eliminați. Dar, ei sunt animale fără etică, fără rațiune, fără religie dar părinții care-și omoară prin avorturi copiii de zeci de ani în Romania sunt mai vinovați înaintea Domnului! Cum s-a ajuns la copii sfâșiați de câini în România? Desigur, fiindcă e o țară „fără hingheri", cum spuneam într-o poezie..Și românii sunt fără frică de Dumnezeu, deoarece până acum au fost 22 milioane (după unele estimări) de fetuși sfâșiați de chiuretele medicilor ginecologi. Animalele sălbatice sau fiarele din orașe pot fi tot o pedeapsă a lui Dumnezeu!
Când oamenii aduși de împăratul Asiriei(din Babilon, Cuta) s-au așezat în cetățile Samariei, ..„la începutul locuirii lor acolo, nu se temeau de Domnul; și Domnul a trimis printre ei lei care au omorât pe unii dintre ei”(2 Regi 17: 25-26). Dar și proroci neascultători de Domnul au fost uciși de lei .(1 Regi 13: 20-25). Trist e că și creștini au fost martirizați în arene, sfâșiați de lei din ordinul lui Nero.
Despre extraordinarul „instinct” al animalelor de a „presimți” cutremurele și alte catastrofe (tsunami) cu cel puțin o oră înainte, sigur ați auzit... De aceea s-au adăpostit de bunăvoie animalele toate, în arca lui Noe! Cred că, de fapt, patriarhul a avut probleme că erau prea multe fiare care doreau „cazare” în arcă...Deoarece seismografele nu anunță decât cu câteva minute mai devreme un cutremur, cred că animalele îi văd realmente, pe îngerii nimicirii în acel loc. Înainte de moartea stăpânului, câinii văd îngerul morții deasupra casei, (cum a văzut un profet pentru o familie căreia era gata să-i explodeze casa, dar acei creștini au scăpat, fiindcă au crezut avertismentul). Și toți ați auzit, cred, de șobolani ce nu pleacă cu vasele ce se vor scufunda. De unde știu ei, oare? Un soldat a povestit că a fost salvat de la moarte de..o șerpoaică pe care o hrănise până atunci (l-a încolăcit o oră, departe de o explozie care i-a ucis camarazii). Cred că sunteți de acord că zărirea îngerilor nimicirii de către toate aceste animale e singura explicație plauzibilă. Dacă aveți una mai bună, vă rog să-mi scrieți prin comentarii..