M-am trezit într-o dimineaţă devreme, ca să admir răsăritul soarelui în timp de iarna. Ah, frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam răsăritul soarelui, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumuseţea lucrării Lui. Stând acolo, am simţit prezenţa Domnului alături de mine.
El m-a întrebat: "Mă iubeşti?"
I-am răspuns: "Bineînţeles că Te iubesc, Doamne! Tu eşti Domnul şi Mântuitorul Meu!"
Apoi m-a întrebat: "Dacă ai fi handicapată fizic, m-ai iubi şi atunci?"
Eram descumpănita. Mi-am privit mâinile şi picioarele şi restul trupului şi m-am întrebat: oare câte lucruri n-aş mai putea face, lucruri pe care le socotesc normale?
Şi I-am răspuns: "Doamne, n-ar fi uşor, dar totuşi, Te-aş iubi!"
Atunci Domnul mi-a spus: "Dacă ai fi oarbă, ai iubi oare şi atunci creaţia Mea şi M-ai iubi şi pe Mine?"
Cum aş putea iubi ceva ce nu pot vedea? Dar m-am gândit la oamenii orbi din lume şi la faptul că mulţi dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu şi creaţia Lui.
Şi I-am răspuns: "Mi-e greu să mă gândesc la aşa ceva, dar totuşi, Te-aş iubi!"
Domnul m-a întrebat: "Dar dacă ai fi surdă, ai asculta Cuvântul Meu? Cum aş putea asculta dacă aş fi surdă? Atunci am înţeles: ca să asculţi Cuvântul Lui Dumnezeu, nu trebuie doar să auzi cu urechile, ci trebuie să asculţi cu inima!
Şi I-am răspuns: "Doamne, n-ar fi uşor, dar aş asculta Cuvântul Tău!"
Atunci Domnul m-a întrebat: "Dar dacă ai fi mută, ai lăuda şi atunci numele Meu? Cum L-aş lăuda fără glas? Am înţeles din nou. Dumnezeu vrea să Îi cântăm din inimă şi din suflet. Sunetele nu au prea mare importanţă, noi nu Îl lăudăm doar prin cântări, ci chiar şi atunci când suntem jigniţi, Îi aducem slavă Lui şi recunoştinţa noastra.
I-am răspuns: "Chiar dacă nu aş putea cânta în cuvinte, tot aş lăuda numele Tău!"
Şi Dumnezeu m-a întrebat: "Mă iubeşti cu adevărat?"
Cu curaj şi convingere fermă, I-am răspuns: "Da, Te iubesc, pentru că Tu eşti singurul Dumnezeu adevărat!"
Am crezut că am răspuns bine, dar Domnul m-a întrebat: "Dacă Mă iubeşti, de ce păcătuieşti?"
Şi i-am răspuns: "Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfectă..."
Dar Domnul m-a întrebat: "De ce în vremuri de pace te îndepărtezi de Mine, de ce doar în vremuri de necaz te rogi din toată inima?"
N-am putut da nici un rpspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat: "De ce ţi-e ruşine cu Mine? De ce nu vesteşti Vestea bună? De ce în vreme de necaz ceri ajutor la oameni şi nu alergi la Mine? De ce cauţi scuze atunci când îţi dau prilejul să slujeşti numelui Meu?"
Am încercat să răspund, dar nu am găsit nici un răspuns.
"Eşti binecuvântată cu viaţă. Te-am creat să n-o iroseşti, te-am binecuvântat cu talent ca să Mă serveşti, dar tu fugi de Mine, ţi-am redat Cuvântul Meu, dar nu te adânceşti în el. Ţi-am vorbit, dar urechile ţi-au fost acoperite. Ţi-am trimis slujitorii Mei, dar tu ai stat nepăsătoare când ei au fost respinsi. Ţi-am auzit rugăciunile şi ţi-am răspuns la toate! Dar........ Mă iubeşti cu adevărat?"
N-am putut răspunde. Cum să-I răspund... m-a copleşit ruşinea, n-am nicio scuză... cu inima zdrobită şi cu lacrimi pe obraz am spus: "Doamne, iartă-mă! Nu sunt vrednică să fiu copilul Tău!"
Şi Domnul mi-a răspuns: "Tu eşti copilul Meu prin har, şi nu prin merit!"
Am spus: "Doamne, oare vei continua să mă iubeşti? De ce mă ierţi?"
Domnul mi-a răspuns: "Te iubesc, pentru că te-am creat, tu eşti copilul Meu şi nu te voi părăsi niciodată! Când plângi, Mi-e milă de tine şi plâng cu tine! Când strigi de bucurie, râd şi Eu cu tine! Când eşti descurajată, Eu te încurajez să mergi mai departe! Când cazi, Eu te ridic! Când eşti obosită, Eu te port pe braţe! Eu voi fi cu tine până la sfârşitul zilelor şi te voi iubi întotdeauna!"
Niciodata nu am plâns cu atâta amar. Cum am putut fi atât de nepăsătoare. Cum am putut zdrobi atât de tare inima lui Dumnezeu? Domnul mi-a întins braţele şi am văzut urmele cuielor din palmele Sale.
M-am închinat la picioarele Domnului Isus Hristos, Mântuitorul meu, şi pentru prima dată m-am rugat cu adevărat. Mi-am încredinţat viaţa în mâna Lui şi de atunci simt că trăiesc cu adevărat!