'Mi rostogolesc cuvintele, sfinte lacrimi,
'Naintea-Ţi, Doamne Sfânt.
Căci numai ele, ştiu a spune,
ce îmi doresc, ce simt.
Eu nu le chem, dar sunt în mine.
Sunt purtătoare de poveri.
Prin ele, eu îmi cer iertare.
Prin ele, îmi dai mângâieri.
Sunt ca o ploaie care răcoreşte
un lut strivit şi ars,
de molimă şi de ispite,
în ziua de necaz.
Sunt râuri vii ce vin din suflet,
când mă atingi prin Duhul Sfânt.
Sunt ''alifie din Iubire''
când urc spre cer, cântând.
Sunt promisiuni nicicând rostite,
ce cunosc ''Drumul'' mult mai mult.
Ca ''vorbele meştesugite'',
ce se înalţă spre cer sfânt.
Sunt binecuvântari, eliberare.
Un cer curat în fiinţa mea.
Sunt puntea de salvare,
ce mă aduc 'naintea Ta.
... sunt rouă sau arşiţă,
... sau perle din şirag...
Mă'mpodobesc cu ele,
... sunt ''şoapte ''ce Te cheamă,
să vii cât mai degrab'.