Printre cristalele de rouă,
Se aciuieşte vântul rece,
În tremurat de frunză plânsă,
Văd anotimpul cum se trece,

Şi în tristeţi ce vor să smulgă,
Oftatul ca pe-o rădăcină,
Mă regăsesc doar pentru-o clipă,
Apoi, mă-nvălui în lumină,

În zbor de aripă rănită,
Mă-nalţ cu gând de înnoire,
Amestecat printre cocorii,
Ce-şi caută vechea părăsire,

Dar în sudorile trudirii,
Văd plata pentru răzvrătire,
Spini, cuie, lovituri de bice,
O cruce pentru răstignire,

Amurg aprins şi tânguire,
Un foşnet de clipe ce pier,
Timpul se-mparte pe din două,
Eternitate şi-efemer,

Iar eu la margine de veacuri,
Vreau ca să plec, vreau să rămân,
Dar mă aplec la poala crucii
Şi Îl privesc pe-al meu Stăpân:

"Mai sunt verigi înlănţuite,
Legate de această glie!
Dă-mi un răstimp pentru lucrare
Şi-amână vremea de chindie!"

Îşi cerne cerul lăcrimarea,
În fulguiri şi promoroacă,
Pe tâmpla ninsă-nţelepciunea,
Îmi spune ce ar vrea să facă,

Dar plumbuitele-mi picioare,
Mă-ndeamnă să privesc cadranul,
Îngenunchiat, îmi dau tributul,
Secunda o plătesc cu... anul,

Şi mă întreb serios, când gerul
Îmi arde faţa-mbătrânită,
De clipa mea e mai săracă,
Sau prin Cuvânt e împlinită?

Gândesc la mugurii ce-aşteaptă,
Să rupă scoarţa înlemnită,
Aştept şi eu, sub fald de vreme,
Să-mi văd strădania răsplătită,

Şi-n înserări, inspir speranţa
Ce Duhul mi-a redat prin crez,
Suflarea mea de "viaţă nouă",
Prin har primeşte sfânt botez,

Nimic nu ar putea distruge
Relaţia mea cu Dumnezeu,
Un rătăcit s-a-ntors acasă!
Tatăl îmi spune: "Fiul Meu!"

12/09/13, Barcelona- Lucica Boltasu