E greu şi-ngrijorat acum pământul
De-atâta neputinţă şi-ntristare
Şi multa suferinţă Doamne doare,
Căci unde mergi, auzi necaz mereu
Şi totul e redus la rău, la rău...

E plin de suferinţă-ntreg pământul
O omenire plânge azi şi geme
Bolnavi în trup, străini, în nepăsare,
Trudiţi de prea atâta întristare,
E plin de răni Părinte-ntreg pământul!

Puţină-ngrijorare e în fiecare,
Ne-ngrijorăm de-atâta neputinţă!
Dar...să nu stăm în valea care doare
Şi să-nălţăm un strigăt, o chemare
Spre Cel ce-aduce aleasa vindecare!

E plini de răni, iubirea se vesteşte,
Dar inima adesea este goală...
Nu mai există dragoste, ci ură,
Prietenii-ntre ei nu se îndură...
Nu e iertare! Te chemăm Isuse...
Redă Tu pace, pacea Ta din cruce!

E teamă, frică-n fiecare clipă
Iar semenii nu se mai bagă-n seamă!
Şi totul e redus numai la rece,
Nu se mai cântă, nu se mai petrece
Un timp frumos cu Domnul şi cu teamă!

În adunări, e-atâta-ngrijorare,
Suntem distanţi şi chiar la rugăciune,
Atâta suferinţă Doamne doare,
Puţină boală e în fiecare, dar...
Tu eşti Domn şi poţi da vindecare!

E fără dragoste căminu-ades Isuse,
În care Tu ai pus ca mărturie
O legătur-adâncă, sfântă, vie
Între acei numiţi de Tin'ca soţ-soţie
Uniţi să stea în Tine pe vecie !

Nu e iubire nici între copil şi tată,
E un război mereu şi ne-ascultare,
Îi creşti, te chinui şi drept mulţumire
Vezi roade rele, aspre şi...amare!
O, pune-n inimi dragoste mai mare!

Copiii cresc adeseori şi singuri...
Ori mai lăsaţi la vreun bunic acasă
Fără iubirea dulce, părintească,
Cu sufletu-amăgit, dorind acasă...
Pe mama... să-l aline şi să-l crească!


Iar prin azile stau străini bătrânii,
Se sting de dor, uitaţi în umilinţă,
Plângându-şi zilele, c-o poză-n mână
Rostind din când în când câte-o dorinţă
Se roagă, meditând la a lor stare...

Suntem prea trişti, atinşi de neputinţă
Şi-ngrijorări vedem mereu azi la tot pasul...
Spre Tine Doamne-ndrept azi glasul,
Căci grija e prea mare şi ne doare...
Dar ştiu ceva! Credinţa-n veci nu moare
Iar Tu eşti Domn şi Medicul cel Mare!

Amin!