Ce bine e să fii în siguranţă
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Diverse
Ce bine e să fii în siguranţă,
Cu Dumnezeu în fiecare zi,
Să ştii că eşti a Lui, să ai speranţă,
Copilul Său răscumpărat să fii.

Ce bine e cu Domnul pe-a Sa cale,
Să fii de El iubit şi ajutat,
Să fii tot sus, pe piscuri, nu în vale,
Cu El să ai biruinţă neîncetat.

Ce bine e să ai în cer un Tată,
Să te călăuzească pas cu pas,
El nu te părăseşte niciodată,
Cu dragoste îţi spune: Nu te las.

Ce bine-i să trăieşti în părtăşie,
Cu Dumnezeu, Cel care te-a creat,
Să ai cu El veşnică bucurie,
În cerul Său măreţ şi minunat.
Amin

Ica Drăgoi 19.09.2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/114136/ce-bine-e-sa-fii-in-siguranta