Nu clipa mă-nspăimântă cel mai tare,
Nici timpul care trece nevăzut,
Ci vorba aruncată la-ntâmplare,
Zâmbetul fals şi glasul prefăcut.

Nu vremea mă-nspăimântă cel mai tare,
Nici anotimpuri care vin şi trec,
Ci lumea complăcută-n nepăsare
Şi felu-n care viaţa îşi petrec.

Nu anii mă-nspăimântă cel mai tare,
Nici crucea ce o duc anevoios,
Ci un răspuns la marea întrebare:
"Ce ai lucrat în via lui Cristos? "

Nu lipsa mă-nspăimântă cel mai tare,
Nici lacrima ce cade uneori,
Ci starea mea, când voi privi în zare
Şi Te-oi vedea Isus, venind pe nori.

Nu boala mă-nspăimântă cel mai tare,
Nici rana ce mă-mpiedică s-alerg,
Ci cum mă vezi pe mine-ntre fecioare
Şi ce fac eu, mai mult să Te-nţeleg.

Nu vremea, anii, clipe, lipsuri, boală,
Nici anotimpuri, stări şi răni în trup
Mă înspăimântă. Ci trăirea goală
Şi ce loc Doamne-n trupul Tău, ocup!

23/08/2013, Barcelona-Boltasu Lucica