Ganduri despre mama
Autor: Pit Rodica
Album: fara album
Categorie: Diverse
- Nu am mai scris demult, imi era dor sa scriu...
- Sunt foarte revoltata si in acelasi timp trista... cum poate cineva pe lumea aceasta, sa nu-si respecte parintii?
- Daca as vrea sa o cuprind pe mama intr-un pasaj mi-ar trebui zeci de pagini.
- La un moment dat, in viata, mama, nu era de acord cu mine intr-o alegere si eram putin trista; cineva mi-a zis: daca cineva in viata ta vrea sa-ti fie bine, atunci, fii convinsa ca aceea e mama" si mi-am dat seama pe urma ca asa este.
- M-am nascut intr-o familie numeroasa de 13 copii si cand am fost mica nu mi-am dat seama ce sacrificiu fac pariniti mei in fiecare zi, ca sa avem ce pune pe masa.
- MAMA si TATA erau doi oameni simpli de la tara care munceau din greu dar aveau o credinta statornica in DUMNEZEU.
- Imi amintesc cu drag de copilarie, am trait clipe frumoase in casa noastra de la tara, eram inconjurati cu multa dragoste dar, un lucru m-a marcat inca de copil: noaptea, o auzeam pe mama ca se trezea, se punea pe genunchi si o auzeam ca ne amintea pe fiecare pe rand si nu oricum, ci cu lacrimi fierbinti. Cum as putea sa n-o iubesc pe mama? Stiu ca datorita rugaciunilor ei, diavolu nu a putut sa-mi distruga viitorul!
- Fiindca eram multi, poate nu reusea intodeauna sa ne controleze, dar MAMA, prin trairea ei ne-a invatat sa fim oameni, sa ne deschidem sufletul catre cei sarmani, sa iubim neconditionat si chiar daca avem putin putem sa daruim din inima.
- In casa noastar au avut loc toti cei care aveau nevoie de un acoperis, au mancat din painea noastra si au baut din apa noastra, dar mama, nu s-a plans niciodata ca sunt prea multi.
- Nu am avut intodeauna haine noi de sarbatori sau de inceperea scolii si uneori eram tristi dar, mama ne-a facut sa intelegem ca nu haina il face pe om!
- Nu-mi amintesc ca parintii mei sa se certe prea des, poate uneori... din cauza noastra.
- Am avut momente cand nu i-am inteles de ce ne critica asa de des, dar, mai tarziu au fost benefice criticile lor.
- Am ramas orfana de la 14 ani dar, mama a tinut locul tatalui meu foarte bine, intodeauna am putut vorbi orice cu ea, mai ales dupa moartea tatei, s-a deschis foarte mult fata de noi.
- Azi sunt mama si-i inteleg efortul de a ne proteja, de a ne vrea aproape.
- Atatea sacrificii cate face o mama nu se pot cantari, atatea nopti nedormite... si totusi, copiii cresc si uita, si mama sufera in tacere ca sa le fie bine, tot copiilor.
- Am vazut copii care nu-si cinstesc parintii, care-i jignesc cu rautate, care nu sunt recunoscatori pentru cat le-a oferit.
- "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa ti se lungeasca zilele", aceasta e a V-a porunca.
- Nu e aniversarea mamei, nu e nici 8 Martie, am scris pentru-ca am simtit sa scriu, GANDURI DESPRE MAMA!
-
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/114290/ganduri-despre-mama