Am deschis fereastra amintirilor ce le purtam demult în mine şi am tresărit la prima imagine ce mi-a întâmpinat chipul încruntat...
E ca şi cum aş fi privit în urmă, peste ani...şi acum trecutul a rămas în spate, plumburiu...
Imaginea ce încă îmi cutremura fiinţa era o Golgota...şi trei cruci îngheţate de ura ce zgâriau Cerurile...
Apoi, îngerii...îngerii plângeau cu întuneric şi totul s-a transformat în noapte...
Iertări şi izbăviri vibrau în picurii de sânge ce se prelingeau pe lemnul crucii înalte... aşezată între Cer şi Pământ... îmbrăţişând inimile fardate cu iubire...
Era El... Iubirea coborâtă în chip de Om ca noi să o înţelegem mai bine...şi totuşi puţini au reuşit să-i înţeleagă menirea...
...am tresărit din nou...