Când zorii zilei se îngână
Cu noaptea prinsă-n amurgire,
Mirosul reavăn de țărână
Și cerul strâns în tânguire,
Îmi dau imbold de meditare,
De proșternare, pocăință,
Îmi număr pașii pe cărare
Și mă cutremur în ființă,

Văd norii-ncercănați, pământul,
Un deal și-o cruce-a răstignirii,
Văd cum e ponegrit Cuvântul
Și cum se-nalță voia firii,
Se-aude strigătul durerii
În glas de tunet când răzbate,
S-a stins dulceața adierii,
Când văd că Legile-s uitate,

Poporu-i prins în rătăcire,
S-a abătut de la credință,
Uitat-a de a Ta iubire,
De promisiuni și biruință,
Nu mai e har, nu e cântare
Ci doar poveri ce greu se poartă,
Apostazia este mare,
Trăirea sfântă-aproape-i moartă,

Se vor minuni, vise, vedenii
Și prorociri la orice vreme,
Dar Doamne, au trecut milenii,
Al Tău Cuvânt, sub cruce geme,
Ajuns-a să conducă firea
Ceva ce nu îi aparține,
Țărâna-și strigă nemurirea,
Când ea-i pierdută fără Tine,

Și plânge Golgota rănită
Sub loviturile trădării,
"Eternitatea" răstignită
Strigă: "Iertare!" degradării,
Câtă iubire mai ai Doamne,
Pentru o lume idolatră,
Tu ierți și plângi sub fald de toamne
A lumii viață apostată,

Cât mai rabzi Doamne-n rătăcire
Poporul Tău ales? Trezește-l!
Pune în duhul lui sfințire
Și ascultare! Dezmorțește-l!
Un pas mai e până la glia
Ce ai promis-o de milenii,
Spre Canaanul sfânt, Mesia,
Condu Biserica, mirenii,

Și pune duh de cercetare
În inimile împietrite,
Să nu fie tăciuni sub soare,
Niște morminte zugrăvite,
Să pui cântare nouă-n gură
Și Duhul Tău să guverneze,
Căci Harul Tău, fără măsură,
Vrea doar să binecuvânteze!

26/09/13, Barcelona-Lucica Boltasu