Mi-e inima-ntristată că nu mai sunt ce-am fost,
Iubirea de-altădată mi s-a răcit de tot.

Vesmântul alb ca neaua de vină s-a pătat,
Iar sufletul din mine nu e imaculat.

Inelul cel de aur primit de la Isus,
Cuvântul ca tezaur - pe ele praf s-a pus.

Încălțămintea bună cu care m-a-ncălțat
A mers numai prin tină și spini a adunat.

Dar azi mă-ntorc cu plânset, cu bocet și amar,
Cu pocăință-n umblet căci vreau să merg sub har.

Primește-mă, Părinte, ca rob să Te slujesc;
De-atât suspin, cuvinte nu pot să mai rostesc.

Da-n plânsul meu ascultă al rugii vers nespus
Și-n dragostea Ta multă cuprinde-mă, Isus.