Ioan 4 :1-42: Samariteanca: să nu-mi mai fie sete; să nu mai car apă pentru oamenii care nu îmi aparţin; să nu mai caut împlinirea în altă parte; "mi-a spus tot ce am făcut"...
Doamne, iubirea Ta e în mine, vreau să o las să crească, să facă rod.
Încinge-mă cu puterea dreptăţii, cu integritate şi curajul de a rămâne fermă, adânc ancorată în Cuvântul Tău.
Deschid tremurândă pumnii în care ţineam strâns comoara mea cea mai de preţ.
Mă doare să văd cum i-am umbrit din strălucire, sufocând-o cu umanitatea care îmi încleştează fiinţa.
E frig şi arde sufletul meu, uneori mă simt sfâşiată între vinovaţie şi dorinţă.
Nu vreau să Te rănesc, Iisus, pentru că ştiu că, rănindu-Te, mă rănesc pe mine.
Îmi deschid pumnii în care ţineam strâns de comoara mea.
O aşez la crucea Ta, împreună cu inima mea pâlpâind, dar cred... da, cred că tot ce-i bun şi desăvârşit vine de la Tine.
Te las să-i redai strălucirea, să o modelezi sau să mi-o iei, dacă am deţinut-o pe nedrept.
Nu vreau să mai duc apă oamenilor care nu-mi aparţin.
Nu vreau să investesc suflet acolo unde nu are ce căuta sufletul meu.
Mă opresc la crucea Ta şi aştept mângăiere... Doare şi nu ştiu ce doare.
E necredinţă sau mă îndrept spre o direcţie greşită?
E frică de necunoscut sau păcatul neascultării?
Comoara e la crucea Ta.
Tu ştii cât am investit în ea, ştii cât de preţioasă e, dar nu mai pot.
E prea greu să o păstrez şi nu vreau să o distrug, o las şi aştept răspunsul Tău.
Dacă binele ei e în altă parte, în alt context, dă-mi putere să mă rup de ea.
Oricât ar durea renunţarea sau oricât ar nelinişti păstrarea ei, dă-mi putere să aleg drept.
Visul Tău pentru mine e mai puternic decât visul meu efemer.
Dacă visul meu se contopeşte cu planul Tău, vreau să-l cresc identificat în Tine.
Inima, chiar şi frântă, să poată merge înainte în a străluci apoi întreagă pentru Tine.
În slăbiciune, fă-mă desăvârşită; din slăbiciuni fă tăriile mele.
Curăţeşte-mă în focul sfinţeniei Tale, încearcă-mă pentru a mă creşte spiritual.
Încă sunt o piatră tare, care nu se lasă mereu modelată.
Sunt o piatră care, sub impulsul umanităţii, uită să mai iubească.
Nu vreau să mă ţină nimic mai mult decât dragostea de Tine, ci toată să izvorască din ascultarea de Tine.