UNDEVA…

Undeva, în depărtare, scâncet ascuţit se-aude
E-o fiinţă atacată de necazurile crude
Și-au trecut pe lângă el, poate, zeci și zeci de iude.

Undeva, în densa noapte, plînge-n hohote copilul
Nimeni nu-l bagă în seamă; şi s-a consumat fitilul
Nimeni nu s-a întrebat care-a fost, de fapt, motivul.

Undeva în cartierul rău famat întotdeauna
O fiintă-nspăimântată şi-a recunoscut minciuna
Şi-a luat apoi vioara să-i armonizeze struna.

Undeva dincol’ de satul aşezat pe o colină
Este o leprozerie. Oare cine e de vină
Că locuitorii ei n-au căldură şi lumină?

Undeva pe drum de ţară un pribeag s-a prăbuşit
Călătorul ce trecură, cu glas aspru, răguşit
L-a mustrat pe cel căzut şi apoi l-a părăsit.

Undeva în conştiinta ce un timp a hibernat
Îndemnul de-a face bine, în sfârşit, a triumfat
Şi vedem acuma rodul dulce, binecuvântat.

George Cornici/25 Septembrie, 2013