UN GÂND DUIOS ÎN FAPT DE SEARĂ

Un gând duios în fapt de seară
de lumea efemeră mă separă
și mă transpune-n altă Țară...

Și-nvăluit în tainica Lumină
știu că și alte valuri o să vină
să îi încerce pe cei ce se închină.

Desprins de glia ce îngreunează
fiori divini, domol, mă penetrează
și noi încredințări, în mine, se formează...

Și știu, fără-ndoială, că nu-i vis
ci-i un crâmpei adus din Paradis
pe care Domnul vieții l-a promis.

Parcă-s atins de-o mână ce alină
dând bucurii la cei care suspină
să fie-n stare crezul să-l susțină.

Necazul zilei, da, m-a clătinat
dar zelul pribegiei a fost recuperat
și iar spre constelații am înaintat.

Și nu popas a fost la ora înserării
ci biruință asupra întristării
să nu mă las cuprins de brațele uitării.

George Cornici/29 Septembrie, 2013