Noapte înstelată
Autor: Viorel Balcan
Album: Taine care vorbesc
Categorie: Zidire spirituala
Noapte înstelată
Mă uit spre cer, în toiul nopții...
Și licuricii-constelații iar clipesc.
Și ca o frunză dezlipită de pe creangă,
Un astru care cade, eu zăresc.
Sunt mii de lumânări ce stau aprinse,
În sfeșnicul ceresc, medieval.
Iar tâmpla, mi se zbate ca în lanțuri,
Cuprins de-un șarm nocturn, emoțional.
Ce lume de-ntuneric mi se-arată,
Acolo sus, la fel ca pe pământ...
Dar nu-i decât cortina ce desparte,
O lume nevăzută, de-o lume unde sunt.
De după dealuri, răsare iarăși luna,
Ce urcă cu emoții, ca mândru dirijor.
Iar scena constelată, e-un portativ cu note,
Pe care cântă vântul, în Sol și Re major.
Privind spre cer, în nopțile cu lună,
Tresar mereu, si-ncerc să deslușesc...
Ești în Luceafăr ? Te-ascunzi în Carul Mare ?
Dar știu că-n orice stea, pe Tine, Te găsesc.
E-același uimitor spectacol, în nocturnă.
Şi îl privesc de jos, cu ochi mirați...
Și câte-alte priviri, se-ndreaptă-n noapte,
Ca mine... ca tine... cu ochii înlăcrimați…
Viorel Balcan 30 septembrie 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/114589/noapte-instelata