Înaintea Ta Stăpâne
Autor: Ana Haz
Album: Comori ce curg prin lacrimi 1
Categorie: Evanghelizare
Înaintea Ta Stăpâne, stau toate deodat”,
Într-un căuș, cărările de timp, ai adunat,
Prin Marea ca de sticlă, Hotar fără hotar,
Vezi ghețuri clocotinde și-ncremeniri de jar.
Nimeni nu poate sta ascuns de ochiul Tău;
Noi toți am fost un gând din Tine Dumnezeu,
Materializați, a sufeltului stare
A ales în humă aceeași grea trădare.
Atunci, ai hotărât să ne răscumperi glia
Prin arderea de tot, a Fiului, Mesia
Și Te întristează făclia ce se stinge,
Te mulțumește gheața topită în Sânge.
Cât stai în nepăsare, suflet nemântuit?
Spune Înțelepciunea că Haru-i pe sfârșit,
Pământul dă semnale, încheind menirea,
S-a împlinit Cuvântul, se-apropie Răpirea.
Nașterea ta și moartea se privesc în față,
O clipă-n care-alegi salvare și speranță
Sau focul și pucioasa, viermele ce roade.
Oare ce vrei s-alegi cât încă se mai poate?
Iubirea fără moarte, -ți oferă cu suspin
Dar și cu bucurie, braț salvator, divin,
Pe Dumnezeu Îl costă un preț fără egal,
Să te ridice astăzi, să poți umbla pe val.
Din nașterea dintâi pornit-ai spre ocară,
Vino acum spre Cer, te naști a doua oară,
Între câștig și pierderi există semnul care
Arată, fără greș, câștigul e mai mare.
Vrei viața fără moarte, veșnic desfătare,
Sau plânsul și scrâșnirea, prin neascultare,
Oare spre care țintă e alergarea ta?
Căci vrei nu vrei, doar una din două, vei avea.
În fața ta e Calea spre locul pregătit,
Salvarea prin Isus, El prea mult te-a iubit,
Alege-L azi, alege-L, nu mai întârzia,
Alege dar, Credința, Nădejdea, Dragostea.
Leagă-te de Isus, căci numai, numai El
Poartă-n biruință, sufletul tău spre Cer,
Te mai cheamă, te-a chemat de multe ori,
Doar Jertfa Lui te scoate dintre trădători.
Te-așteptă Apa Vie, te-așteptă Duhul Sfânt,
Te-așteaptă bucuria-mplinirii prin Cuvânt,
În loc să primești plata, osânda din păcat,
Vei fi moștenitorul, un fiu eliberat.
Mai presus de toate, te-așteaptă Dumnezeu
Cu brațele deschise, să-ți spună „fiul Meu”.
Nimic nu-i mai plăcut, nimic nu e mai bine,
Ce-ți poți dori mult, ce te mai poate ține?
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/114597/inaintea-ta-stapane