Prin pădurea în ninsoarea
Frunzelor de la verdeață
Pașii-mi și-au găsit cărarea
Purtătoare de viață.

Desenată pe-ndelete
Înspre țeluri neprecise
Peste țipăt de schelete
Și sucite-n suluri vise.

Fără pildă și părere,
Fără să-și aducă-aminte
Ea pășește cu tăcere
Poezii fără cuvinte.

Și e tristă-n sorți căzute
Și de zboruri înspre vină
Spre troienele tăcute
Din potopul de lumină.

Doar foșnirea dureroasă
A rămas din ruga-n freamăt
Avântarea când e scoasă
De la cer în strâmbul geamăt.

Tălpile-mi parcă s-ar frige
De versete sunătoare
Zbuciumate în religii,
Iar acum fără vigoare.

Tot crezând că-s zbor și ele
Așteptând însă doar zborul
Au citit numai pe stele
Fără să-și înalțe dorul.

Recitau că-s peste lege
Ca să cadă-n ea acuma
Rugumate, se-nțelege,
Să îmbogățească huma.

Pe sus păsările pleacă
Înspre Țara de-nsorire
Că n-au fluturat în joacă
Stări citite de iubire.

Ci-au crescut cu viața-ntreagă
Inima în stăruință
Ca să zboare-n lumea largă
Cu puterea de Credință.