Marea colții își înalță
Parcă vrea ca să oprească
Și Credință, și Speranță
Date-n viața omenească.

Argintiu lucind cu spumă
Mestecă tăios prin raze
Strălucind cu plumb de humă,
Asmuțind spre mine groaze.

Vrea să prindă aurora
Ca să poată de-a o sparge
Încolțind sălbatic prora
Întărită de catarge.

Eu țin visul și timona,
Îmi port inima și pasul -
Îndreptată mi-i agona
Cerul cum îndreaptă vasul.

Fără puncte cardinale
Doar o stea de sus mi-arată
Încotro mi-i dor și cale
Unde mi-i pornirea toată.

Ochii mei peste inele
De-orizonturi vor să fugă
Foșnesc velele sub stele
În cuvintele de rugă.

Inima mi se avântă
Peste lacăte de zare
De sus pânzele cu vântul
Mă atrag în depărtare.

Îmi aud numai catargul
Care scârțâie în noapte
Nu văd bine cât e largul -
Și mai bine-i asta, poate.

Râvna mea-i printre luceferi
De-nserare și-nzorire
Și ușoare marafeturi
Mi se duc ușor din fire.

Freamătă de-asupra vele
Prinzând vânturile-n piepturi
Toate patimile mele
Peste bord sunt fără drepturi.

Pânzele mele întinse
Îmbătate-n aer jilav
Constelații imprecise
Mi le picură pe filă.

De greșesc, fără cuvinte
Îmi îndreaptă strict siajul
Blânde palme de Părinte
Încrezându-mi iar curajul.

Mă îndeamnă albatroșii
Aripile arcuindu-și,
Asfințiturile roșii
În apus iarăși își prind uși.

Și mă duce velierul
Curmeziș tăind furtuna
Fericind corăbierul
Cu victoria întruna.

După vetrela Nădejdii
Eu trăiesc sorbind lumina
Peste valuri și primejdii
Dârză-mi trece brigantina.