Noi nu ştim exact anul când S-a-ntrupat Isus:
Cărturarii au reuşit să-l greşească. .
Dar anii au pornit, de-atunci, în sus!
Inaugurând Harul Lui-era noastră.

În ce anotimp, toamnă, primăvară,
S-a născut El? – Nu ne-a revelat...
Dar ce contează? În Israel de-i vară,
În Australia e iarnă fără brad. .

Să-l judecăm pe împăratul Constantin,
Că-I decretase nașterea-n solstițiu?
Să-ncepem Anul Nou cu Regele Divin!
Oricare zi e-un dar, ca-n armistițiu...

N-am aflat Ziua Lui de naştere:
Obârşia Sa e-n veşnicii divine!
Mândria vine din multa cunoaştere,
Tu retrăiește clipa când a mişcat în tine!

Şi când va reveni în slavă Cristos,
Va fi un moment sfânt, insolit,
Ce n-a mai fost trăit, glorios:
Va fi şi noapte şi zi, şi zori şi-asfinţit!

După amiezi, se va ivi Lumina!
Va răsări Luceafărul de dimineaţă:
Soarele nostru-n aură sublimă,
Va miji aurora măreaţă!

Toată creaţia-și va cânta bucuria,
Zărindu-L pe Mire pe nori, apoi jos;
Din nunta cerului cu fecioria,
Veni în lume Ieșua-Cristos.

Cum totul a-nceput cu-o nuntă pură,
Cu-o zămislire tainică şi sfântă,
Fără pereche în natură,
Misterul va sfârşi cu-o altă Nuntă.

Dar Pruncul de atunci va fi un Mire!
Biserica va fi Mireasa sfântă,
De crezi în prima Lui venire,
Poţi fi poftit şi tu la Nuntă.

Noi nu ştim data minunii,
A-ntrupării ca Om a Celui Sfânt,
E-o taină a Dumnezeirii,
Ca și revenirea Lui pe pământ:

E ultimul mister „ghicit” de erezii...
Să nu uitaţi, socotitori sărmani:
Pentru Tatăl, o mie de ani sunt o zi,
Şi o zi e de-o mie de ani...